Tema cea mai arzătoare a politichiei româneşti este, de săptămîni bune încoace, schimbarea preşedinţilor de la Camera Deputaţilor şi de la Senat. Politicienii vorbesc mult despre ea, televiziunile îi acordă spaţii largi nu numai la ştiri, dar şi - mai ales - la emisiunile de dezbateri. Se emit păreri şi contra-păreri, se dă cu presupusul, se invocă sfînta Constituţiune. Puterea are argumente logice care oricui îi pot părea de bun-simţ (din moment ce în Parlament există o majoritate de o anumită culoare, e firesc ca şefii Camerelor să reprezinte acea majoritate), Opoziţia invocă paragrafe din Regulament şi din Constituţie care consfinţesc mandatul de patru ani al celor doi preşedinţi, odată aleşi. Puterea revine cu analize rafinate şi găselniţe juridice şi decide să schimbe regulamentele. Opoziţia ameninţă cu sesizarea Curţii Constituţionale. Puterea insistă cu logica: nu se poate - mă-nţelegi - să avem doi preşedinţi "de-ai lor" peste o majoritate "de-a noastră". Şi îşi fixează o dată: pînă pe 15 septembrie. Opoziţia trage de timp, Adrian Năstase refuză să convoace sesiunea parlamentară, Nicolae Văcăroiu se mai duce pe la OTV să spună ce are pe suflet. Alianţa se întruneşte, reformulează paragrafele din Regulament, lansează şi numele posibililor înlocuitori. Opoziţia se întruneşte şi ea şi decide să reziste, iar Adrian Năstase scoate vorba cea mare din mîneca retoricii politice româneşti: dacă-i pe-aşa, atunci Opoziţia o să "demareze procedurile pentru suspendarea preşedintelui Băsescu". Mircea Geoană şi Ion Iliescu se plîng, pe voci diferite, de tentativa Puterii de a desfiinţa Opoziţia. Alianţa se mai întruneşte o dată şi acceptă că - totuşi - s-ar putea să întîrzie un pic peste data "fermă" de 15 septembrie. Opoziţia a dat între timp depeşă la Europa să reclame că "ajuns cuţit os", că nu mai e de trăit cu pastramagiii de la Putere care vor să-i maltrateze preşedin