dialog cu Alexandru PALEOLOGU Cînd sîntem nerăbdători avem impresia că sîntem activi. Aşteptarea ne contrariază, ne scoate din ritm, pare că este un interval inert din viaţa noastră, un timp irosit. La vîrsta dvs., stimate dle Paleologu, ce ştiţi despre aşteptare? Toată existenţa conştientă a omului este, de fapt, o aşteptare. Cei mai puţin imaginativi sau cu mai puţină intuiţie, ori mai puţin lucizi nu ştiu că aşteaptă. Ei aşteaptă, totuşi; ce? - nu asta e problema. Dar aşteaptă. Noi, oamenii de vîrsta mea, am fost o generaţie a aşteptării care a ţinut mai bine de jumătate de secol: am aşteptat să se termine războiul, să vină americanii, să ieşim din puşcării, să se schimbe lucrurile ş.a.m.d. Mă gîndesc că a existat o perioadă în viaţa mea cînd am aşteptat fiindcă mă aşteptam şi nu mai venea ce mă aşteptam să vină. În decembrie 1958 am aflat că a fost arestat Dinu Noica şi atunci am ştiut absolut sigur, fără putinţă de dubiu, că urmează să fiu arestat şi eu. Dar n-au venit să mă ia: nici prima lună după ce-l luaseră pe Noica, nici a doua, nici a treia. Am aşteptat faptul la care mă aşteptam, nouă luni de zile încheiate. Cum a fost acest interval trăit "de pe o zi pe alta" şi "de la o zi la alta"? Aşteptarea asta a fost foarte interesantă. Pe de o parte, era curiozitatea: cînd o să mă aresteze cum o să fie, cum o să fac faţă, ce-o să se întîmple cu mine în puşcărie. Pe de altă parte, faptul că mi se acorda în fiecare zi o permisie - care nu ştiam cît de lungă va fi - m-a obişnuit cu starea asta şi trăiam plăcut, chiar mai plăcut decît înainte, fiindcă mi-am permis tot felul de licenţe şi agremente: măcar să nu mor prost! Am trăit mult mai intens sub raportul bucuriilor şi al plăcerilor - conversaţie, lectură şi altele mai omeneşti - aşteptînd să se întîmple ceea ce trebuia să se întîmple foarte sigur. Mare lucru să aştepţi ceva fatal şi absolut ineludabil într-un int