Vă mai aduceţi aminte de Editura Venus? A publicat, în 1990, Cămaşa lui Cristos. Costa 150 de lei (preţul mediu al unui volum era atunci de vreo 30 de lei) şi s-a vîndut în peste 100.000 de exemplare, fără lansare, fără promovare, ci bazîndu-se pe celebritatea cărţii în "circuitul oral" dinainte de 1989. A fost, probabil, una dintre primele "lovituri" de succes ale proaspetei iniţiative private într-ale editării. Între timp, Editura Venus a dispărut, iar în domeniul editorial (spre deosebire de industrie, afaceri imobiliare etc.) a trecut vremea "tunurilor": nu mai poţi da lovitura cu nimic, nici un titlu nu mai face, de la prima ediţie, tiraje de 100.000 de exemplare şi peste. Chiar şi cărţile de mare succes global, traduse la noi destul de repede după lansarea internaţională (precum seria Harry Potter ori romanele lui Coelho), se vînd bine - nimic de zis - dar nu mai ating tirajul Cămăşii... sau al altor volume apărute în 1990. Pare că lucrurile s-au aşezat în industria editorială. Să vedem cum. Editurile. În 1990 erau înregistrate vreo două mii. Acum sînt cîteva sute, dar active şi prezente pe piaţă sînt numai cîteva zeci. Foarte vizibile sînt şi mai puţine - cele care au înţeles importanţa promovării, a PR-ului, a comunicării cu publicul. Şi care, bineînţeles, au investit bani şi energie în comunicare, ceea ce nu înseamnă cheltuieli, ci profit. Datorită bunei campanii de promovare, cărţile tinerilor autori lansaţi de Polirom anul trecut s-au vîndut bine, demonstrînd că prudenţa generală a editorilor în faţa ideii de a publica debutanţi e doar o prejudecată. Humanitas are, de ani buni, cea mai coerentă şi mai substanţială strategie de comunicare, ceea ce o face să obţină succese de vînzare şi cu titluri "grele", de istorie sau filozofie. Dar Humanitas şi Polirom sînt edituri mari, care dispun de forţă financiară şi de resurse umane. La fel este RAO, care a început