"In momentul cand va fi facuta publica strategia fiscala, lumea va rasufla usurata si va spune, indiferent cat de rau va fi, "bine macar ca s-a terminat cu incertitudinea"... In decembrie 2004, cand nici nu se evaporasera bine aburii din cupele de sampanie ale invingatorilor, liderii Aliantei au sarbatorit Craciunul prin munca. Prin munca de lamurire, dusa cu UDMR si PUR, cu propriii militanti si, nu in ultimul rand, cu presedintele Basescu, cel care de-abia invata culoarele de la Cotroceni. De ce? Pentru ca Anul nou sa ne prinda cu un Guvern votat in Parlament si care sa apuce sa emita una bucata ordonanta de urgenta. Este vorba de celebra ordonanta de modificare a Codului Fiscal in sensul introducerii celebrei "Cote unice de impozitare", principala promisiune electorala concreta a celor de la PNL si PD. De ce atata graba? Pentru ca, spunea la acea data legea, Codul Fiscal nu poate fi modificat in cursul aceluiasi an. Mai era parca o prevedere potrivit careia schimbarile se puteau face cu doar sase luni inainte de intrarea in vigoare, dar deja intram in legende.

Lunile au trecut, iar Codul Fiscal a fost siluit neincetat, dupa cum le dadea sau nu cu rest la impartire specialistilor de la Ministerul Finantelor Publice, sau dupa cum cadea zarul la table. Fondul Monetar International o tinea una si buna cu deficitul bugetar si cu veniturile sigure la buget, clatinate de efectele neasteptate ale cotei unice.

S-au marit accize in avans, au fost dijmuiti microintreprinzatorii, s-au introdus impozite pe tranzactiile bursiere si pe cele imobiliare, s-au accizat camerele foto digitale, s-au dezaccizat in urma protestelor, s-a rectificat bugetul, au venit inundatiile, iar s-a rectificat bugetul si asa mai departe.

Prin iunie, pe ministrul de atunci l-a impins Aghiuta si a lansat ideea unei mariri a cotei de TVA, idee care a fost dezbatuta intr-o veselie