Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procedurile pentru falimentul unei firme, agreate de patronate

Publicat in Curierul, vineri 9 septembrie 2005 ·

Patronii si sindicalistii considera ca reglementarile privind reorganizarea judiciara si a falimentului, recent incluse intr-un proiect de lege privind insolventa, reprezinta un pas inainte pentru indeplinirea angajamentelor asumate in procesul de aderare.

Potrivit proiectului de lege, care va fi trimis Parlamentului in procedura de urgenta si va intra in vigoare in termen de 90 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial, judecatorul sindic va rezolva numai eventualele sesizari privind existenta unor opinii diferite intre creditorii, debitorii si actionarii unei firme, pronuntandu-se exclusiv asupra legalitatii unei masuri si nu asupra oportunitatii deciziei din punct de vedere economic.

O noutate a actului normativ consta in redefinirea rolului judecatorului sindic, care va trebui sa solutioneze numai eventualele sesizari privind punctele de vedere contradictorii dintre participantii la procedura.

Au fost eliminate si atributiile judecatorului sindic de a elimina din oficiu masurile administratorului judiciar/lichidatorului si cele privind autentificarea actelor juridice incheiate de lichidator. Documentul acorda o mai mare importanta adunarii creditorilor si comitetului creditorilor in derularea procedurii de reorganizare sau faliment.

Presedintele CPISC, Adrian Izvoranu, este de parere ca era necesara o revigorare a acestui subiect. "La prima lectura pare un proiect bun. Asta daca nu cumva e strecurata pe undeva vreo capcana. A fost si pana acum o legislatie, dar nu a fost respectata. Din cate stiu, acest proiect a fost demarat la presiunile investitorilor straini. E meritul lor, iar faptul ca vor fi reluate discutiile pe aceasta tema nu poate fi decat un lucru imbucurator. Acest proiect de lege va intra in vigoare si va conduce la o normalizare a relatiilor sociale", a declarat Izvoranu.

La randul sau, secretarul general al C

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru a repara dezastrul provocat de inundații. Ciucă, atac la Ciolacu: Nu a participat la discuții

Libertatea acum 34 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat vineri, 20 septembrie, că țara noastră va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii, dar a adăugat că premi

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum o ora
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

MAE a publicat ghidul alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Mediafax acum 2 ore
MAE anunţă publicarea ghidului alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondenţă - alegerile pentru Preşedintele României din anul 2

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum 3 ore
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 4 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum o ora
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 7 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Ghid: Cum se poate vota prin corespondență la alegerile prezidențiale și parlamentare și care e termenul-limită pentru înregistrare

G4Media acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe a publicat ”Ghidul alegătorului prin corespondență – alegerile pentru Președintele României din anul 2024” și ”Ghidului alegătorului prin corespondență – alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2024”. Aleg

Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024

Libertatea acum 8 ore
Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn. Între 21 și 22 septembrie, la prân

Un polițist beat la volan a făcut accident la Cluj. Agentul a refuzat să fie testat pentru consumul de droguri. Se face anchetă internă

Libertatea acum 6 ore
Un polițist de la IPJ Cluj a fost prins beat la volan, după ce a provocat un accident rutier în localitatea Livada, vineri dimineață, iar maşina lui a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului, potrivit News.ro.

Vremea

București
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

16°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/22°
sâm.

16°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

14°/27°