Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primaria pune oamenii pe drumuri

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 10 septembrie 2005 ·

Un batrin craiovean incearca sa afle ce s-a intimplat cu dosarul sau ratacit de citeva luni prin primarie. Chiriac Duicu, de 72 ani, locuieste pe Aleea 1- Ţarancutei, la numarul 18. Pina in anul 1976, cind a fost demolat, a avut casa pe bulevardul 23 August, la numarul 17. O data cu aparitia Legii 10/2001, batrinul a depus actele necesare despagubirii pentru casa cu trei camere si bucatarie, plus 576 mp de teren. In aprilie 2005, a fost chemat de autoritati la negocieri, iar de atunci si pina acum nu a primit nici un raspuns. „Pe 29 august am incercat sa merg in audienta la primar si am asteptat de la 9.00 pina la 10.00, cind ziceau ca se fac inscrieri. La 10.00 mi s-a spus ca nu se mai fac inscrieri pentru ca se facusera in cursul saptaminii. De atunci am incercat de citeva ori sa intru in audienta. Ultima oara am fost joi si am mai pierdut o ora pe acolo, dar macar m-am inscris. Acum nu mai au ce sa zica“, povesteste batrinul. Chiriac Duicu nu intelege de ce „cei care trebuie sa-si faca treaba“ nu i-au dat nici un raspuns timp de citeva luni. „Procedura prevede ca noi sa trimitem dosarele la Directia Generala a Finantelor Publice Dolj care le analizeaza si da un aviz. Acest aviz ajunge la primarie si pe baza lui primarul da o dispozitie. Acest dosar a fost blocat pe undeva o data cu aparitia Legii 247/2005, care modifica Legea 10/2001, in baza careia era constituit dosarul respectiv. Pina cind nu vor aparea normele metodologice la Legea 247/2005 nu se va relua analiza dosarului in cauza“, a precizat Camelia Nicola, directorul executiv al Directiei de Contencios - Juridic si asistenta de specialitate din cadrul Primariei Craiova. Un batrin craiovean incearca sa afle ce s-a intimplat cu dosarul sau ratacit de citeva luni prin primarie. Chiriac Duicu, de 72 ani, locuieste pe Aleea 1- Ţarancutei, la numarul 18. Pina in anul 1976, cind a fost demolat, a avut casa pe bul

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum o ora
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Primul oraș din România care montează gard electric împotriva urșilor. Au fost deja instalați 800 de metri

Adevarul acum o ora
Locuitorii din Râșnov, județul Brașov, vor fi protejați de urșii care coboară la containere cu ajutorul unui gard electric. Primii 800 de metri de barieră au fost deja instalați.

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum 59 minute
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

Libertatea: Generalul Cristian Radu, care a ascuns filmările intervenției din Clubul Colectiv, trimis la pușcărie după ce a mușamalizat un accident rutier

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cristian Radu, fost prim-adjunct al inspectorului general al IGSU, a fost condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare după ce a încercat să mușamalizeze un accident rutier pe care l-a pr

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 10 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

O maşină a ricoşat într-o benzinărie, unde a lovit o butelie GPL, după ce s-a ciocnit cu o autoutilitară pe DN 11

HotNews acum 2 ore
O persoană a fost rănită în cccidentul care a avut loc miercuri dimineața în zona localității Sănduleni din județul Bacău. „Pe DN 11 Oneşti-Bacău, în zona localităţii Sănduleni, judeţul Bacău, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate

Ilie Dumitrescu a găsit marea problemă, după ce a văzut pe teren în Inter D'Escaldes - FCSB: „E clar”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat , în manșa a doua a turului 1 preliminat Champions League. Campioana României s-a calificat mai departe datorită victoriei cu 3-1 din prima manșă. În turul 2 va da peste Shkendija, campioana Macedoniei

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

O profesoară din Iași este acuzată că a folosit un dispozitiv profesional de bruiaj în timpul examenelor / „Se vedeau antenele ieșind din punga de cadouri” / Nu s-a putut suna nici la 112 / S-a deschis dosar penal

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Studenții de la Agronomie din Iași au reclamat o profesoară la ANCOM, după ce le bloca în timpul examenelor semnalul GSM, Wi-FI și radio cu un dispozitiv improvizat, ținut într-un pungă de cadouri, l

SUA retrage jumătate din trupele Gărzii Naționale trimise la Los Angeles. „Haosul se diminuează”

Adevarul acum 3 ore
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a aproximativ 2.000 de militari din cei 4.000 ai Gărzii Naționale desfășurați la Los Angeles.

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

26°
mie.

18°/29°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°