Pictorul Felix Lupu si-a dobandit, pe parcursul unui deceniu si jumatate de la absolvirea Academiei de Arta "Nicolae Grigorescu", un statut de invidiat. Poet, critic, adept al rigorii in desavarsirea exercitiului teoretic si, deopotriva, a celui plastic, el isi concepe arta ca o continuare a traditiei, pentru ca, sustine, prefera "acel tip de imagine care a insemnat in istoria domeniului cel mai puternic si reprezentativ moment de constructie". Diego Velazquez (1599-1660), unul dintre cei mai mari portretisti din toate tarile si din toate scolile, cel mai mare pictor pe care l-a dat Spania, reprezinta modelul si reperul sau. Recenta expozitie a lui Felix Lupu, "Dezavangarda", de la galeria "Orizont", a facut furori. Ciclul "infantelor" velazqueziene, al "citatelor" culturale din creatia secolului al XVII-lea - puncte de plecare in motivarea propriului demers, si anume negarea mimarii formelor de arta inovatoare de la inceputul secolului XX, aflate sub umbrela Avangardei - au adus in atentia specialistilor si a mass-media un virtuoz; un atelier de creatie care nu poate fi ignorat. "Eu am pictat si voi continua sa pictez in acest stil - figurativ - pentru ca il consider stilul meu personal, care ma defineste. Exista artisti care in acest mare si cuprinzator postmodernism, in care traim cu totii si in care ne manifestam, prefera ca punct de plecare folclorul sau kitsch-ul. Este un punct de vedere; este adevarat ca acea zona este foarte bogata, apartine zilelor noastre, cu ceea ce vedem in vitrinele magazinelor, afisul de pe strada, manelele pe care le auzim in orice restaurant sau dinspre fereastra unui bloc, si care pot reprezenta, la un moment dat, o varianta de inspiratie pentru a reprezenta omul contemporan", spune Felix Lupu, care mai are un model in arta si in viata, insa printre artistii contemporani: Vladimir Zamfirescu, fostul sau profesor.
L-am intrebat
