Sunt cuvinte care, prin prea des repetata folosinta, se demonetizeaza, ajung sa-si piarda sensul, semnificatia si - ceea ce este mai rau - chiar valoarea.Motto: "Cum sunt ce-am fost, voi fi ce sant" - Nichifor Crainic
Sunt cuvinte care, prin prea des repetata folosinta, se demonetizeaza, ajung sa-si piarda sensul, semnificatia si - ceea ce este mai rau - chiar valoarea. Devine aproape un automatism intrebuintarea lor in diverse ocazii, automatism ce tine deja de exprimari protocolare, ocazionale si festiviste. Sunt momente insa cand aceste cuvinte trebuie sa le regandim si sa le redam semnificatia reala, toata bogatia de continut, tot amalgamul de implicatii pe care le presupun. Prea des am auzit cuvantul responsabilitate, poate prea des l-am folosit si dintr-o data, independent de motivul imediat, suntem pusi in situatia de a constientiza gravitatea sa.
Exista o bogata si mult-discutata incarcatura filozofica a notiunii. Pentru un jurist, a devenit un lucru comun comensurarea conduitei umane cu etalonul responsabilitatii. Dar, dincolo de toate acestea sau mai presus de toate acestea, ramane ideea ca responsabilitatea este un atribut specific al spiritului uman, ce ar trebui sa se reflecte si sa fie dedusa din fiecare actiune.
Este - poate - una dintre cele mai complexe manifestari ale omului social. Responsabilitatea fata de sine, fata de propria personalitate si devenire, nu poate exista decat in contextul reverberatiei pe care o produce in mediul social, astfel dupa cum actiunile personale sunt cenzurate sub lumina, uneori cruda, a responsabilitatii sociale. Departe de ideea conform careia responsabilitatea, privita in ambele sale valente, personala fata de sine si sociala fata de toti cei din jur, dar si fata de fiecare in parte, ar fi numai reflexul constient al instinctului de conservare; coexistenta acestora nu poate fi decat un act pur c
