- Dupa aproape opt luni de noua putere politica in Romania, populatia tarii ia cunostinta despre activitatea guvernului prin surse intermediare, cel mai adesea mass-media, care opereaza selectii distorsionante si subiective. De ce nu vorbesc alesii direct cu alegatorii? De ce nu raporteaza in mod sistematic asupra felului in care isi fac temele, incercand sa se faca intelesi si sustinuti popular? Cum se explica, in general, neputinta guvernelor alese dupa 1989 de a comunica? E nestiinta la mijloc sau o strategie de a inveli neputinta in fumigene?

- In secolul XXI, comunicarea politica ar fi trebuit sa ajunga la un inalt nivel de profesionalizare, care sa ne apropie de metodele devenite practici comune in tarile cu o democratie avansata. La noi, din pacate, aceasta profesionalizare nu s-a produs. Aproape nici un minister nu are un purtator de cuvant profesionist, specializat in comunicare. De 15 ani, rostul lor este sa ascunda informatiile si sa blocheze accesul la ministrii de resort, nu sa le faciliteze comunicarea cu publicul. Pe de alta parte, au persistat sechelele epocii comuniste, care a supravietuit tocmai prin comunicarea unei imagini false si blocarea informatiilor reale. In perioada 1996-2000, comunicarea guvernamentala a fost haotica, anarhica - fiecare partid membru in Cdr sau in coalitie comunicand pe cont propriu, potrivit propriilor interese, de regula in dispretul interesului public si fara nici o strategie. Intre 2000-2004, am avut de a face cu un guvern obsedat de imagine, ceea ce nu a insemnat comunicare si transparenta, ci manipulare a agendei publice, prin controlul asupra principalelor retele de mass-media. Actualul guvern a mostenit obsesia imaginii si lipsa de profesionalism in comunicare. Unele progrese la capitolul transparenta s-au facut, dar sunt prea putine si inca nu se simt. De fapt, nu exista la noi o cultura a transparente