Aliatii par a fi in pana de inspiratie. Dupa ce au luat la rand opozantii ba chiar si partenerii politici, magistratii, serviciile secrete, afaceristii si presa, nu le-a mai ramas decat sa se certe intre ei. De o saptamana, Tariceanu si Ionut Popescu se poarta ca
doi colegi de scoala fortati de invatatoare sa stea in aceeasi banca. Isi ascund unul altuia caietul cu temele de casa si se inghiontesc in speranta ca “tovarasa” il va pune la colt pe celalalt.
Remanierea primul ministru de finante al guvernului Tariceanu nu a avut darul de a stinge focul de sub oala in care clocotea conflictul dintre cei doi liberali. Ba chiar din contra. Dupa ce-a mirosit atmosfera tensionata dintre cei doi, presa nu s-a lasat pana nu l-a facut pe premier sa-si verse naduful asupra lui Ionut Popescu.
Amarul tinut cu greu sub capac inca de la numirea guvernului a rabufnit si l-a facut pe Tariceanu sa-si acuze fostul subordonat de lucruri incredibile: lipsa capacitatii de coordonare, neputinta de a aplica programul de guvernare sau neintretinerea relatiilor cu responsabilii finaciari din UE.
Acuzele au trezit neuronii tanarului politician si, ghidandu-se dupa principiul “ba pe-a ma-tii”, i-a intors mai-marelui sau vorba. A negat ca s-ar fi facut vinovat de vreuna din faptele mentionate ba chiar s-a folosit in contraatac de cea mai dureroasa amintire din viata de prim-ministru a lui Tariceanu: gandirea si razgandirea de pe vremea demisiei.
Si toate acestea fara nici o legatura cu nevoile poporului-alegator. Rabufniri de orgolii, batai de cocosi si fumigene politice, cam asta e meniul romanului care a ajuns sa nu mai inteleaga nimic.
De ce e nevoie ca Gigi Becali sa construiasca in zonele inundate? De ce nu se pot repara poduri fara ca Basescu sa le faca vizite zilnice? De ce e nevoie de acelasi Basescu pentru ca Petrom sa iefti
