Ceausescu n-a prevazut ca „bunastarea materiala” a oamenilor muncii din Capitala va creste in asa hal, incat unii sa-si traga cate doua masini de familie. Iar in saispe ani de capitalism, soselele orasului s-au lungit cu 0,05 la suta – adica un kilometru inaugurat mai pe vara.
Asa se face ca Bucurestiul porneste in fiecare dimineata o juma’ de milion de motoare ca sa-si taraie masinile fix pe infrastructura lui Nicolae, dar cu mai multe semafoare.
Merge ca pe butuci
Capitala pleaca la munca boiereste, la 9 jumate. E ora la care grosul masinilor iese din boscheti, descaleca trotuare, se extrag din meleu’ parcarilor. Un puhoi care ar ineca de 20 de ori orasul Giurgiu. Si e vorba doar de 60 la suta din masinile Bucurestilor, cele care circula zilnic.
Studiile arata ca una din cinci se duce ata la serviciu si iese din joc cel putin opt ceasuri. Restul formeaza nucleul dur – masini care circula toata ziua de la banca la client, de la coafor la mall, de la incarcare la descarcare.
Asa ca diagrama traficului intre 9 jumate si sase seara e o linie dreapta trasa pe la 400.000 de bucati, cu doua tresariri mici la capete.
Nu conteaza ce masina ai, nu conteaza cat ai dat pe ea: tot ce misca in Bucuresti nu scoate mai mult de 25 de kilometri la ora, viteza medie. Pe tronsonul de lux al Capitalei, intre Intercontinental si Piata Romana, s-au folosit mai toate retetele de fluidizare.
Au gonit masinile parcate la bordura, au corelat semafoare, au ingustat benzile de circulatie de la trei metri jumate la 2,75 – minimul prevazut de standarde. Pana la urma, au reusit sa traga trei benzi pe sensul spre sud si patru spre nord. Rezultatul e ca zona permite acum o intesitate a traficului de 3.
500 de masini pe ora, pe fiecare sens. Asta inseamna cam una pe secunda, lucru care usureza socoteala: pui o secunda p
