Selectia concursului se apropie de sfarsit. In curand - premiile!
Scrisoare de pe un pat de spital
Poate pentru ca bucuria copilariei mi-a fost umbrita in mare parte de anii traiti prin spitale, drept rasplata, bunul Dumnezeu mi-a deschis poarta Adolescentei, facandu-mi un dar minunat: dragostea. Poate ca Dumnezeu mi-a dat dinadins sa traiesc suferinta, pentru ca sa pretuiesc fericirea ca pe un dar ceresc. Surprinsa, speriata putin si timida, m-am lasat atrasa in jocul iubirii, pe care nu-l mai cunoscusem pana atunci. Credeam ca dragostea se invata, se imita. Ma inselasem. Totul vine pe nepregatite, spontan. O vraja care te cuprinde, te ameteste, si de care nu poti sa scapi. Eu am imbracat iubirea ca pe-o camasa. O port cu mine in fiece clipa, in fiece loc. E incredibil ce puteri uriase ne confera un sentiment de dragoste impartasit. Viata mi-a fost schimbata in cateva luni de un om minunat, un tanar care imi ofera neconditionat sprijin sufletesc, siguranta si intelegere. Cand l-am cunoscut, mi-a daruit la inceput zambetul, semnul delicat al prieteniei, zambetul de care aveam mare nevoie, pentru ca eu nu mai stiam sa zambesc. A fost langa mine, tinandu-ma de mana exact atunci cand aveam nevoie, atunci cand simteam ca nu pot merge mai departe. Daca la 16 ani, medicii, prin transplantul renal pe care mi l-au facut, mi-au adaugat ani vietii, El este cel care imi da viata anilor. Imi intelege suferinta, imi da curaj, ma iubeste asa cum sunt. Ce tare imi simt batand inima cand primesc buchetul de flori, in spatele caruia se ascunde chipul celui care imi este atat de drag! Frumusetea i se vede in ochi, acolo unde este locul dragostei pentru mine. Inainte de a-l cunoaste, mereu eram trista, anxioasa, pentru ca rezervorul sufletului meu era gol. Acum, cand acest rezervor a fost umplut cu iubire, tristetea a devenit fericire, iar teama a devenit curaj.
