Inundatiile au demonstrat, daca mai era nevoie, cat de grea e, cu adevarat, mostenirea lasata de comunism.
S-au prabusit zeci de poduri, parapete, s-au rupt diguri si drumuri. S-au daramat scoli si s-au inundat cladiri publice. Un lant de catastrofe care ne-a costat zeci de morti, mii de case luate de ape, sute de mii de hectare de culturi distruse. In orice catastrofa exista o doza de responsabilitate care nu mai apartine doar capriciilor naturii, ci si iresponsabilitatii sau neprofesionalismului, pe scurt, factorului uman. De asta data par a se fi combinat in mod dizarmonios toate. Au cazut poduri abia date in folosinta. S-au rupt drumuri recent asfaltate, unele dintre ele cu bani grei, din programe Sapard. Au fost luate de apa case si constructii recent inaugurate. Lipsa de masura a naturii pare sa se fi imbinat ucigator cu lipsa de prevedere a oamenilor.
Dar faptul ca inundatiile au fost subiect de prima pagina in presa si tema de discursuri a transformat catastrofa in rutina. Subiectul parea tocmai bun pentru a regla conturi politice si a lua ochii opiniei publice. Ca de obicei, cand suntem prea atenti la detalii, ignoram intregul din care fac parte. Ne temem sa mergem mai departe, sa ne intrebam cat de pregatiti suntem in general pentru a face fata situatiilor de criza. Sa admitem, putini sunt pregatiti in mod natural de asa ceva, desi exista antropologi si filosofi care ne-ar putea contrazice, amintindu-ne de reflexele innascute ale omului de a evita pericolul si de a se apara.
Recent, a avut loc o reuniune a arhitectilor sefi ai judetelor Romaniei, care si-a propus sa evalueze mai exact stadiul de pregatire a infrastructurii in fata dezastrelor. Concluzia, exprimata cu claritate aproape cinica de unul dintre oficiali: nu exista judet pregatit in fata dezastrelor naturii! Gura de rai a Romaniei pitoresti e plina de surse de pericol maxim
