Materialul de fata nu se vrea deloc a fi unul sovin sau nationalist. In opinia autorului retrocedarea Ardealului este in anul 2005 nimic mai mult decat un subiect de gluma de genul "Bade, ungurii vor Ardealul. Il dam? – L-om da, da’ prunii nu-i dam!". Sintagmele de genul "ungurii vor Ardealul" sunt de mult depasite.
Acum, in anul 2005, lupta se da in plan economic. Iar detinerea de date referitoare la situatia topografica si juridica a terenurilor reprezinta o informatie economica. Cu ajutorul careia se poate jongla in multe feluri.
Acum cateva saptamani viceprimarul Boros Janos a fost numit presedinte al Comisiei de Fond Funciar din cadrul Primariei Cluj Napoca. Iar aceasta Comisie, prin comasarea atributiilor raspunde si de Oficiul de Cadastru de la Cluj.
Surse din interiorul Primariei spun ca in numirea lui Boros in fruntea Comisiei un rol deosebit de important l-a avut primarul Emil Boc. Potrivit surselor, acesta l-a preferat pe Boros pe fondul neincrederii in reprezentantii PNL din cadrul administratiei locale.
Boros a trecut la treaba
Imediat dupa numire Boros a trecut la organizarea unor serii de intalniri interesante. Astfel, viceprimarul a invitat proprietarii de terenuri agricole, la o intalnire in cadrul careia s-au ales reprezentantii in comisia de fond funciar, pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor agricole si forestiere.
Mai departe, Boros a anuntat ca evidenta computerizata a situatiei fondului funciar si a cadastrului va fi realizata de o firma din Ungaria. Decizia a starnit nemultumirea reprezentantilor Compartimentului Juridic din cadrul Consiliului Judetean, dar propunerea lui Boros a fost acceptata de membrii Comisiei.
Ca si cand toate acestea