EDUCATIE Un elev fara "cei sapte ani de acasa" va crea mereu probleme, chiar si ca adult, spun specialistii. "22.05.1979. Are atitudine gresita fata de bunurile scolii. Sare pe banci." Asta scrie pe una din filele carnetului meu de elev in clasa a III-a. Ca adult, am sarit pe viata.
Nu mi-a placut in clasele I-VIII. Nu pentru ca nu mi-a placut cartea. Bine, uram matematica, dar aceasta este alta problema! Tot ceea ce m-au invatat parintii s-a dus pe apa sambetei. Inca din prima zi de scoala, cand un baietel a "sunat" clopotelul. "A fost maica-sa insistenta", sopteau parintii elevilor. Baietelul fusese ales dintr-o gramada de pretendenti la clopotit. Pampoanele si bretonul mi s-au pleostit, la fel si buburuza de pe ghiozdanelul meu galben. Ma lovise gandul ca nu voi avea viata usoara la scoala.
PRIMA BANCA. Cei sapte ani de acasa erau acolo, cuminti, in penarul mintii mele, dar in curtea scolii ii pandeau favoritismele profesorilor, umilitoarele batalii pentru premiul I si multe altele, care nu aveau vreo legatura cu "a invata". Mi-am mai revenit cand mama mi l-a prezentat pe Mihaita, copilul unei cunostinte din cartier. Bosumflat, grasut, il durea urechea. Tocmai ma alesesem cu un coleg.
In primele zile de scoala a inceput o ridicola batalie pentru prima banca! Cine sa stea in ea. Iar pile, parinti disperati, mama intrata si ea in cursa tragicomica pentru un lemn. De parca asta era esential. Am fost asezata in una din bancile din spate, pentru ca eram mai inalta! Nu vedeam prea bine de acolo. Atunci am lasat naibii cei sapte ani de acasa si am inceput sa ma plimb in timpul orelor printre celelalte banci. Ca sa vad cu ce sunt ele mai tari! Bineinteles ca ai mei au fost chemati la scoala... "Foarte bine, asa iti trebuie!", mi-ar spune 70% dintre romanii care agreeaza cei sapte ani de acasa.
CA URSUL BALOO. "Si pe banci de ce ai sarit, prost cres
