Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bani pentru liceeni

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 12 septembrie 2005 ·

Programul de protecţie socialã "Bani de Liceu" va continua şi în acest an şcolar. Cererile trebuie depuse pânã la 1 octombrie, iar beneficiarii vor fi anunţaţi pe 28 octombrie. Subvenţia rãmâne aceeaşi, 180 RON lunar. Anul trecut, de program au beneficiat peste o mie de elevi mureşeni.

Programul naţional de protecţie socialã "Bani de liceu" va continua şi în anul şcolar 2005-2006, ca sprijin acordat elevilor cu situaţie materialã precarã pentru continuarea studiilor. Ajutorul lunar, în valoare totalã 1,8 milioane ROL, va fi acordat elevilor (de la cursuri de zi liceale şi de la şcolile de arte şi meserii) care se aflã în întreţinerea familiilor ale cãror venit lunar brut pe membru de familie este de maxim 1,5 milioane.

Termen, 1 octombrie

Pentru a beneficia de sprijinul guvernamental, cei care îndeplinesc acest criteriu trebuie sã depunã pânã la data de 1 octombrie, la secretariatele liceelor, dosarul cuprinzând actele de dovedesc venitul pe membru de familie. Calendarul oficial de desfãşurare a programului pentru anul şcolar 2005-2006 prevede ca evaluarea cererilor sã fie realizatã de cãtre comisiile locale şi judeţene pânã în 18 octombrie.

La stabilirea venitului lunar brut pe membru de familie se vor lua în calcul toate veniturile cu caracter permanent realizate de membrii familiei în cele trei luni anterioare depunerii cererii, cu excepţia alocaţiei de stat, alocaţiei suplimentare pentru familiile cu mulţi copii, burselor de studii, burselor sociale, precum şi a altor ajutoare cu caracter social acordate elevilor.

Centralizarea cererilor prin intermediul portalului dedicat (pagina de internet specialã în cadrul paginii de internet a Ministerului Educaţiei) se va face în perioada 1-27 octombrie, iar afişarea pe internet a listei beneficiarilor este programtã pentru 28 octombrie. Contestaţiile vor putea fi depuse între 28 octombrie ş

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armele americane trimise Ucrainei nu vor lovi niciodată Moscova, dă asigurări Joe Biden. Care este motivul

Ziare.com acum 45 minute
Într-un extras dintr-un interviu cu Joe Biden publicat joi, 6 iunie, de postul de televiziune ABC, preluat de AFP, preşedintele american a dat asigurări că armele pentru care Statele Unite şi-au dat acordul de a fi folosite de Ucraina pe teritoriul

UPDATE - Iaşi: Mai mulţi elevi de la o şcoală s-au simţit rău, după ce au consumat alimente în unitatea de învăţământ / Anchetă epidemiologică declanşată de DSP / Şapte copii au fost internaţi

News.ro acum 3 ore
Mai mulţi elevi de la şcoala din localitatea ieşeană Strunga vor fi aduşi, joi după-amiază, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce s-au simţit rău în urma consumului unor alimente. La unitatea medicală au ajuns deja cinci copii, alţi 9 ur

Momente cumplite pentru o familie din Bihor: Două fetițe au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Una este în stare foarte gravă

Ziare.com acum 3 ore
Două fetiţe, în vârstă de 5 şi 7 ani, dintr-o localitate din județul Bihor, au fost rănite joi, 6 iunie, după ce au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Fata de 7 ani, inconştientă, a fost preluată de elicopterul SMURD, iar cea de 5 ani de

Vine Bacalaureatul. Când este ultima zi de înscriere pentru sesiunea de vara 2024

Ziare.com acum 2 ore
Ultima zi de înscriere la sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat este vineri, a anunţat ministrul Educaţiei, Ligia Deca pe pagina ei de Facebook. Tot atunci este şi ultima zi de cursuri pentru clasele a XII-a și a XIII-a, a mai menționat D

Şeful biroului Interpol Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat pentru 30 de zile în cazul de corupţie legat de ştergerea notificărilor roşii din baza Interpol

News.ro acum 2 ore
Şeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Valentin Ţentiu, suspect în dosarul privind manipularea notificărilor de alertă roşie şi a altor date Interpol, va sta în arest preventiv pentru 30 de zile, au decis joi magistraţii Judecătoriei Chişină

Salariul minim brut: Leafa românilor a fost majorată la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum 4 ore
Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 3.700 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2024, faţă de 3.300 lei cât este în prezent, a anunţat

CNAIR Se redeschide circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan

Ziua Constanta acum 3 ore
Vineri, 07.06.2024, începând cu ora 07:00, se va redeschide circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan (DN 7C), inclusiv în zona montană, între Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu) şi Piscul Negru (judeţul Argeş), pe sectorul cuprins între km 130+800 - km 104+00

Vlad Pascu declară că era alimentat cu droguri de un angajat de la Spitalul Floreasca: „M-am dus chiar la spital”

Gandul acum 2 ore
Vlad Pascu, șoferul drogat care a ucis doi tineri anul trecut, după ce a intrat în plin cu mașina într-un grup de studenți pe drumul dintre localitățile 2 Mai și Vama Veche, a fost citat ca martor joi, 6 iunie, în procesul de trafic de droguri al de

Viktor Orban spune că îl va susţine pe Mark Rutte la şefia NATO numai în anumite condiţii şi că acum sprijină România

HotNews acum o ora
Premierul ungar Viktor Orban a declarat că l-ar putea sprijini pe premierul olandez Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO numai dacă sunt îndeplinite anumite condiţii. Viktor OrbanFoto: Denes Erdos / AP / Profimedia Mark Rutte trebuie

Cristian Popescu Piedone nu se retrage din cursa electorală pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum 4 ore
„Îmi pare rău pentru familia mea, pentru copiii şi nepoţii mei care au fost hărţuiţi, batjocoriţi, îmi pare rău pentru Nicuşor Dan şi Gabriela Firea, cei care şi-au făcut calcule politice privind retragerea mea. Îmi pare rău pentru toate ofertele de

Vremea

București
acum

26°
joi

18°/30°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/32°
Iasi
acum

29°
joi

16°/29°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

17°/30°
Constanta
acum

23°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

28°
joi

15°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/33°