"Adoptarea mai tarziu sau niciodata a bugetului UE ar avea consecinte negative atat la nivel european, cat si national", au declarat ministrii de Finante ai tarilor membre ale Grupului de la Visegrad, prezenti la reuniunea de la Manchester.
Intr-o declaratie comuna, citata de Reuters, membrii grupului (Polonia, Cehia, Ungaria si Slovacia) au subliniat ca absenta bugetului european le influenteaza negativ planificarea bugetara, dar si programarea unui suport bugetar eficient pentru politicile comunitatii europene.
Lipsa unor prognoze macar pe termen mediu, au mai spus reprezentantii tarilor amintite, implica serioase riscuri pentru implementarea programelor convergente in noile state membre ale UE si pentru executia bugetelor nationale si al Uniunii. Dupa cum se stie, liderii europeni nu au reusit, la summit-ul din luna iunie, sa ajunga la un acord asupra bugetului european pentru perioada 2007-2013, din cauza disputei asupra sistemului subventiilor agricole si a rabatului de care beneficiaza Marea Britanie la contributia sa financiara la bugetul UE.
"Adoptarea mai tarziu sau niciodata a bugetului UE ar avea consecinte negative atat la nivel european, cat si national", au declarat ministrii de Finante ai tarilor membre ale Grupului de la Visegrad, prezenti la reuniunea de la Manchester.
Intr-o declaratie comuna, citata de Reuters, membrii grupului (Polonia, Cehia, Ungaria si Slovacia) au subliniat ca absenta bugetului european le influenteaza negativ planificarea bugetara, dar si programarea unui suport bugetar eficient pentru politicile comunitatii europene.
Lipsa unor prognoze macar pe termen mediu, au mai spus reprezentantii tarilor amintite, implica serioase riscuri pentru implementarea programelor convergente in noile state membre ale UE si pentru executia bugetelor nationale si al Uniunii. Dupa cum se stie, liderii europeni nu a