S-ar putea sa enervez pe multi dintre dvs. cu ce voi spune aici, asa ca mai bine arunc de la inceput ideea principala pe masa, ca sa puteti trece repede la alt articol, mai ales daca aveti alergie la concepte aride precum cerere si oferta. Pe scurt, eu nu cred ca producatorii si vanzatorii de benzina, tigari sau alimente sunt responsabili in ultima instanta atunci cand preturile cresc, ci noi, consumatorii, care solicitam cu tot dinadinsul aceste scumpiri prin puterea noastra de cumparare sporita. Iar ce face statul - urca sau coboara TVA, accizele sau alte impozite - nu are mare influenta asupra fenomenului (intre limite rezonabile, bineinteles).
Stiu ca merg contra curentului cu aceasta idee trasnita, astazi cand reporterii de stiri tremura de indignare in fata pompei de benzina, ca de ce platim noi pret european daca 40% din petrol este extras in Romania. Ca, daca nu-l dadeam pe mana strainilor in mod nechibzuit altfel discutam azi: ni-l vindeam singuri cu pret strategic, de preferinta zero, sa moara dusmanii de necaz. De ce era mai bine daca Petrom ramanea regie nationala si subventiona consumul de carburant, acoperind apoi gaura tot de la buget, nu mi-e clar. Cel mult ar fi avut loc o redistributie catre cei instariti, care merg mai mult cu masina, a subventiei platite de toata lumea.
In schimb mi-e foarte clar ce ar fi fost mai rau: energia sub pretul pietei intarzie restructurarea economica, penalizandu-i pe cei avansati tehnologic in favoarea celor ineficienti. Economia occidentala e mai robusta si mai putin dependenta de petrol fata de inceputul anilor 70, cand o explozie a pretului ca cea de azi a provocat o criza severa. Ceea ce nu s-a intamplat acum, tocmai pentru ca preturile mari au silit-o intre timp sa se modernizeze. Cine s-a protejat strategic fata de aceste scumpiri (blocul sovietic, latino-americanii) a ramas in urma, cu in