“Nu ne vindem tara!” O fraza care a marcat adanc pana in 1996 istoria postcomunista a Romaniei, lansata in timpul incursiunilor mineresti orchestrate de regimul Iliescu si care a fost mai tarziu, intr-un fel, laitmotivul guvernarii Vacaroiu. In acea vreme, probabil cea mai dezastruoasa secventa din istoria postcomunista a tarii, aproape toate fabricile autohtone, mai mici sau mai mari, erau considerate intreprinderi strategice. Intre timp lucrurile s-au schimbat insa radical. Am ajuns in situatia in care cam totul, inclusiv petrolul, gazul, electricitatea si utilitatile, sa fie privatizat sau intr-un stadiu avansat de privatizare.

E bine asa? Ce trebuie pana la urma privatizat si ce nu? Raspunsurile sunt extrem de variate si judecati definitive sunt imposibil de facut. Statul roman a fost, poate mai mult ca in alte parti, un administrator slab si corupt. Inainte de privatizare, Petrom era o imensa pusculita politica la indemana liderilor PSD. Dupa cum a fost, in acelasi timp, si o buna pusculita din care s-au infruptat din plin si cercurile din jurul structurii sindicaliste din Petrom conduse de Liviu Luca. Aceste scurgeri si surse de coruptie s-au oprit, e drept, prin privatizare, dar in acelasi timp si statul roman a ramas fara un instrument de joc important pe piata energiei.

Cu cativa ani in urma am privatizat Romtelecom-ul cu statul grec. La randul sau, Petrom, cea mai mare corporatie romaneasca, a fost preluata de catre OMV, companie controlata si ea de statul austriac. Despre ultimii s-a vorbit mult in ultima vreme din cauza abruptelor cresteri ale pretului benzinei si motorinei. Pentru ca Petrom, avand de departe cea mai extinsa retea de statii din tara, dicteaza nivelul general al pretului la pompa practicat si de ceilalti operatori de pe piata.

Ca de obicei in momentele de criza, si suntem intr-o serioasa criza energetica globala!,