Romania se afla intr-o situatie unica in Europa. Nicaieri prostul-gust nu se manifesta atat de strident si asa de liber. Deschideti televizorul si vedeti emisiuni care i-ar fi adus pe realizatori, in alte tari, in fata instantei. Ascultati-i pe politicieni pentru a asista la razboiul subiectului cu predicatul. Uitati-va la marii afaceristi, care sunt si principalii traficanti de kitsch.
Aveam de gand sa scriu un articol despre manele. Daca ar fi sa definesc acest gen, as spune ca este o muzica scoborata la nivel de ticalosie. Aceasta inseamna ca manelele nu sunt doar o problema de gust. Ele sunt o parte a unui fenomen mai cuprinzator, de ticalosire a societatii romanesti. De aceea, e necesara o categorie analitica ce evita limitele analizei estetice. Pentru scopurile noastre, asadar, am sa ma refer la prostul-gust. Acesta este o notiune-umbrela ce reuneste toate aceste manifestari publice, de la terasele unde urla muzica pana la telenovelele-fluviu, care sunt o luare in raspar deopotriva a normelor de gust si a celor sociale. Chestiunea fundamentala este: de ce la noi, cu o lipsa de masura nemaiintalnita?
Mai intai, am sa va spun ce nu fac in acest articol. Nu am sa propun explicatii culturale. Ele sunt valide, in anumite limite. E cert ca lipsa de educatie joaca un rol in degradarea spatiului public. Sau influenta Balcanilor. Sau modelele jalnice oferite de mai-marii zilei. Eu am sa propun insa altceva: o analiza economica.
Pentru a intelege principiul sau, convenim ca vom trata prostul-gust ca pe un produs. Altfel spus, ca pe oricare alt lucru care face obiectul unui schimb pe o piata. Nu e deloc complicat. Manelele si telenovelele, in contextul analizei economice, le consideram asa cum facem, de pilda, cu merele sau prunele. Daca vedem ca o buna parte a publicului consuma, sa zicem, in fiecare zi cate un mar, ne punem, legitim, int