In perioada actuala, politica fiscala trebuie sa gaseasca raspunsuri mai multor probleme, unele deosebit de constrangatoare, altele presupunand masuri opozite, carora este, in general, greu sa li se faca fata.
In primul rand, in conditiile finantarii precare a activitatii in sectoare de baza precum educatia, sanatatea, pensiile, infrastructura, trebuie sa se asigure fonduri pentru desfasurarea acestor activitati cel putin la nivelul existent.
In al doilea rand, este vorba de procurarea de resurse pentru refacerea logisticii distruse de valurile succesive de inundatii si pentru ajutorarea celor afectati.
In al treilea rand, este necesar sa se gaseasca masive noi finantari pentru a se face fata exigentelor apartenentei viitoare la Uniunea Europeana, finantari masive de ordinul a 5%-6% echivalent PIB, cu alte cuvinte de circa 4 miliarde de euro.
In sfarsit, dar nu in ultimul rand, este vorba de folosirea parghiilor fiscale in rezolvarea unor probleme economice de fond, care nu au legatura doar cu bugetul si care sunt acute si gatuitoare in momentul de fata.
Este indeosebi cazul consumului fara acoperire in productie interna, al cresterilor de salarii peste castigurile obtinute in productivitatea muncii, al aprecierii leului peste performantele economiei, al expansiunii periclitante a importurilor care depasesc in proportie de o data si jumatate baza lor reala de finantare, adica exporturile.
Abordarea aleasa de Alianta D.A., conducatoare la guvernare – o varianta strict politica, fara vreo fundamentare economica solida –, este de natura mai mult sa complice decat sa limpezeasca lucrurile. Nu va fi majorata TVA, urmand a fi marite in schimb mai multe impozite de rangul doi, care nu aduc insa cine stie ce incasari la buget.
Astfel incat proiectul aducerii incasarilor bugetare la un minim de