E greu sa nu observam, la debutul unui nou an scolar, ca importanta pe care societatea romaneasca o acorda scolii este direct proportionala cu procentul pe care-l primeste aceasta din PIB - adica de domeniul derizoriului. Cu cateva zile inainte de deschiderea scolilor, ziarele si televiziunile numara cladirile insalubre si deplang mizeria din sate si de la marginea oraselor, unde nici anul acesta elevii nu vor putea invata in conditii civilizate. Starea scolii continua sa reflecte starea societatii, cu inegalitatile ei materiale si cu lipsa de implicare a autoritatilor locale si centrale. Birocratia a sufocat programul de finantare al Bancii Europene de Investitii, lasand mai multe scoli in paragina; primarii din sate si comune nu s-au sinchisit de scoli, iar satenii au asteptat sa vina cineva de la centru si eventual o echipa a televiziunii pentru a se ocupa de cladirea in care vor invata copiii lor.

Sindicatele se agita, ingrijorate de perspectiva unei salarizari incerte si a pierderii statutului prin subordonarea fata de consiliile locale, dar nimeni nu le ia in seama, caci revolte ale dascalilor s-au mai vazut si s-au rezolvat in final. In sfarsit, poate ca nici noi nu ne-am fi ocupat de problemele educatiei in aceste randuri, daca ministrul Educatiei, Mircea Miclea, nu ar fi facut cateva declaratii nastrusnice.

Cu cateva zile inainte de data care pune capat vacantei de vara in invatamantul preuniversitar, domnul Miclea a anuntat ca nu va mari salariile profesorilor ai caror elevi obtin rezultate slabe la testele nationale. In schimb, profesorii care obtin rezultate bune vor putea primi salarii duble, chiar triple. Teoretic, ministrul are dreptate: salarizarea trebuie sa reflecte performanta. Numai ca aplicarea acestei reguli intr-un sistem deformat va duce la rezultate aberante, iar realitatea scolii romanesti se defineste prin deformarea prin