Catastrofe naturale, ofensiva terorismului islamic, fluctuatiile pietei energiei, interventiile occidentale in Irak si Afganistan, revolutiile portocalii, schimbarile spectaculoase din Liban si teritoriile palestiniene, frictiunile transatlantice si socurile politice europene au acaparat agenda internationala a ultimilor ani. Trecuta cu vederea sub barajul mass-media si avalansa de provocari ridicate de aceste probleme, ramane o tema majora ce se conturase deja din anii ’90 drept problema geostrategica centrala a inceputului de mileniu: cresterea si reafirmarea in forta pe plan economic, politic si militar a marilor puteri orientale si, in primul rand, a Chinei.

Intr-adevar, pentru majoritatea analistilor occidentali aceasta ramane, alaturi de razboiul impotriva fundamentalismului islamic, tema cruciala a agendei globale si marea provocare geopolitica a secolului. Restul sunt prioritati de nivel doi. Cand fumul si praful razboiului cu fundamentalismul islamic se vor aseza, spun ei, vom avea surpriza sa descoperim o harta geopolitica schimbata fundamental: un Occident victorios, dar epuizat pe toate planurile, si un Orient redevenit centrul politic, economic, cultural si militar al lumii. Paradoxul situatiei este ca marsul spre suprematie al Orientului se face profitand de stabilitatea globala, sistemul de comert international, tehnologia, aranjamentele institutionale si toleranta culturala generate si asigurate de Occident. Mai mult, acesta se petrece in paralel cu efortul militar si strategic disperat pe care occidentalii il fac impotriva noului avatar al barbariei in istorie - reteaua globala a terorismului islamic. Profitand pe tacute de toate cele de mai sus, precum si de faptul ca occidentalii sunt angajati nu numai intr-un razboi extern, ci sunt macinati si de unul cultural intern declansat de o buna parte a elitelor sale intelectuale impotriva prop