Daca scrii despre Traian Basescu, esti sigur injurat. Daca scrii de bine, te injura pesedistii, daca scrii de rau, te injura portocaliii, daca scrii neutru, te injura si unii, si altii, pentru ca faci pe echidistantul cand, de fapt, ai o agenda ascunsa.
Este incredibil cat de multa energie poate sa declanseze acest om doar la simpla pronuntare a numelui sau. Nu exista in Romania cineva care sa starneasca reactii atat de radicale si atat de opuse intre ele.
Traian Basescu este, deopotriva, demonizat si adorat, lui i se scriu pamflete si ode, lumea il uraste si il iubeste. In societatile utopice ale concordiei nationale, pe care ni le baga pe gat predecesorul sau, Ion Iliescu, Traian Basescu s-ar simti ca pestele pe uscat.
Doar lumea rupta-n doua ii ofera presedintelui-jucator conditii prielnice pentru a da maximum de randament politic. In acest univers schizoid, legea de aur este una: numarul adoratorilor trebuie sa fie intotdeauna mai mare decat cel al hulitorilor. Iar Traian Basescu are un secret prin care calculul iese mereu in favoarea lui.
Cum spunea? Presedintele este ”sinteza subconstientului colectiv al poporului”. Exista multa furie in Romania. O intalnesti peste tot, in tramvaie, unde ne rupem intre noi pentru un loc, pe strada, unde ridicam glasul indecent, acasa, unde ajungem obositi si frustrati dupa o zi intreaga de alergatura anapoda.
Iar despre ziare si politica, ce sa mai spui?! Ele arata din plin aceasta imensa energie negativa care macina subconstientul colectiv al poporului lui Basescu. Furia l-a adus pe Basescu la Cotroceni.
Furia fata de umilintele de zi cu zi, fata de viata proasta, fata de opulenta sfidatoare a arogantilor de la putere, fata de politicianismul galagios, fata de chipul lui Nastase revarsat pe toate ecranele televizoarelor.
Basescu a sin
