Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ITM şi AJOFM a tras chiulul

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 14 septembrie 2005 ·

Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socialã a infractorilor de pe lângã Tribunalul Mureş a avut ieri iniţiativa de a aduna la discuţii reprezentanţi ai autoritãţilor locale şi judeţene, pentru a se stabili care este rolul fiecãreia în cazul victimelor traficului de fiinţe umane.

Cu toate ca invitaţiile au fost adresate cãtre toţi cei care ar purtea da o mânã de ajutor, au rãspuns la solicitarea membrilor Serviciului de protecţie al victimelor doar câte un reprezentant al Poliţiei, Parchetului, Primãriei şi al Organizaţiei "Salvaţii Copiii". În condiţiile în care peste 400 de persoane, victime ale traficului, revin în fiecare an în ţarã, cu aportul Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (O.I.M.), ajutorul autoritãţilor este crucial pentru a eradica traficul şi pentru a se realiza reintegrarea lor în societate.

O.I.M. oferã pânã în 2006 câte 60 de dolari pentru fiecare victimã a traficului de persoane care apeleazã la autoritãţi. Aceastã sumã este insuficentã, însã, pentru cei care nu au acte de identite sau casã. În acest sens, reprezentanta Primãriei a acceptat, într-un final, sã ofere posibilitatea adãpostirii victimelor traficului în azilul social aflat în administrarea Primãriei, unde vor primi o masã rece pe zi. Cei de la ITM şi AJOFM nu au onorat cu prezenţa invitaţia gazdelor, deşi unul dintre cele mai importante aspecte de pe ordinea de zi a fost reintegrarea socialã a victimelor traficului de persoane, prin cursuri de calificare şi recalificare. Directorul interimar al serviciului, Camelia Rusu, a precizat cã fiecare cerere înaintatã va fi rezolvatã în 10 zile.

Corina ALBOTA

Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socialã a infractorilor de pe lângã Tribunalul Mureş a avut ieri iniţiativa de a aduna la discuţii reprezentanţi ai autoritãţilor locale şi judeţene, pentru a se stabili care este rolul fiec

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum a primit Casa Albă vestea că nu Trump a câștigat premiul Nobel pentru Pace: „Nu va mai fi niciodată un om ca el”

HotNews acum 6 ore
Comitetul norvegian care a decis să nu-i acorde lui Donald Trump premiul Nobel pentru Pace pe care îl dorea foarte mult „a pus politica înaintea păcii”, a afirmat directorul de comunicare al Casei Albe, Steven Cheung. „Președintele Trump va continua

VIDEO Explozie masivă la o fabrică de explozibili militari din Tennessee, SUA. Mai mulți morți și dispăruți

HotNews acum 25 minute
O explozie puternică ce s-a produs vineri la o fabrică de explozibili militari din Tennessee (stat din sud-estul SUA) a provocat moartea mai multor persoane, în timp ce alte câteva sunt în prezent căutate, după cum au declarat oficialii locali, cita

Melania Trump anunță repatrierea din Rusia a unor copii ucraineni. „Președintele Putin și cu mine am menținut un canal de comunicare”

HotNews acum 43 minute
Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a anunţat vineri că opt copii ucraineni care se aflau în Rusia s-au întors la familiile lor în ultimele 24 de ore, graţie unui „canal de comunicare” pe care l-a stabilit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, potr

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

Acţiune de numărare a persoanelor fără adăpost în Capitală. Iniţiativa se desfăşoară în 35 de oraşe europene

HotNews acum o ora
O acţiune care vizează numărarea persoanelor fără adăpost din Capitală se va desfăşura în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB) într-o postare pe Facebook. Iniţiativa „Hom

Un miliard de euro în bancnote falsificate, capturat în portul Constanța. Ancheta a fost coordonată de Europol

HotNews acum 4 ore
Polițiștii și vameșii din portul Constanța au capturat 4,8 milioane de bancnote falsificate, cu valoare nominală de 960 de milioane de euro, în cadrul unei operațiuni internaționale, coordonată de către Europol. Bancnotele falsificate erau puse în 1

Un tânăr francez de 22 de ani, găsit mort în Valea Largă. Tânărul și-ar fi pus capăt zilelor

Adevarul acum 21 minute
Salvamontiștii din Prahova au intervenit, la solicitarea Poliției Comarnic, pentru a recupera trupul neînsuflețit al unui tânăr francez de 22 de ani, găsit într-o zonă greu accesibilă din Valea Largă. Potrivit informațiilor oficiale, acesta și-ar fi

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum 8 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

Un al doilea cutremur puternic loveşte sudul Filipinelor, după ce primul a provocat moartea a cel puţin 6 persoane

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure puternice au lovit aceeaşi regiune din sudul Filipinelor, vineri, la câteva ore distanţă unul de celălalt, primul seism cu magnitudinea de 7,4 provocând moartea a cel puţin şase persoa

VIDEO Un al doilea cutremur puternic lovește Filipine, la doar câteva ore după cel de 7,4 grade

HotNews acum 2 ore
Două cutremure puternice au lovit aceeaşi regiune din sudul Filipinelor, vineri, la câteva ore distanţă unul de celălalt, primul seism cu magnitudinea de 7,4 provocând moartea a cel puţin şase persoane, declanşând alunecări de teren şi determinând e

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/20°
sâm.

9°/16°
dum.

12°/18°
lun.

13°/19°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/18°
sâm.

8°/14°
dum.

9°/15°
lun.

9°/12°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/16°
lun.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/11°
dum.

8°/13°
lun.

9°/12°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

9°/18°
dum.

10°/18°
lun.

9°/17°