Aşa cum arătam în cronica de săptămîna trecută, alde este un element specific limbii române, cu utilizări multiple, dintre care unele greu de descris cu precizie; surprinzătoare e persistenţa şi chiar întărirea poziţiei sale în uzul colocvial şi jurnalistic actual. Alde - cu varianta de construcţie de-alde - e folosit în prezent cu aproape toate valorile sale tradiţionale, ba chiar şi în asocieri noi, inedite. Mai rar se întîlneşte semnificaţia populară de bază - de desemnare a individului împreună cu familia sa - ,Dar d-alde Becali (neam de bişniţari) ce zici?" (forum.softpedia.com); în schimb, abundă utilizările ironic-depreciative în care numele propriu desemnează categoria ("oameni de felul lui...") sau prezintă persoana ca fiind un ins oarecare, căruia nu i se cuvine prea multă consideraţie (,unul ca..."). În paginile ziarelor şi în forumurile de pe Internet, alde este extrem de prezent, contribuind la stilul ironic dominant. Sensul de ,categorie" este evident mai ales în enumerări: ,ar fi avut în componenţă sigur pe alde Hrebe, Cozmâncă, Talpeş" (anchete.ro/forum); ,au ajuns să prezinte programe TV alde Bianca Brad, Iulia Frăţilă, ..." (sssorein/somoiogul10); ,să le ascultăm pe alde Loredana, Sandu, Stanciu şi alte ţaţe" (Cronica română = CR, 21.2.2003) etc. Aceeaşi semnificaţie poate apărea şi atunci cînd este menţionat un singur nume de persoană: situaţie în care doar contextul şi cunoştinţele extralingvistice comune interlocutorilor decid dacă atitudinea negativă priveşte un prototip uman sau mai curînd o persoană anume. În enunţuri generalizante şi cînd numele aparţine unei persoane publice, asociate stabil cu o anume categorie (profesională, morală etc.), e mai curînd vorba de tipologie, de întreaga categorie: ,Înalta Justiţie a României anului 2005 nu se atinge de alde Pleşiţă" (Gândul, 22.06.2005). Când persoana nu e reprezentantul de notorietate a