Pe cît mi-aduc aminte, dintr-o carte care-n- gălbeneşte pe-aici, pe-aproape, muşte cu ceaslovul s-au mai prins. Fluturi cu Istoria literaturii, mai puţin. Ori nu i-au nimerit bunii părinţi ai vreunei parohii de ţară pe vinovaţi în toiul faptei. Dar s-a comis, credeţi-mă. Şi paginile unsuroase, date cu puf şi cu polen, sînt strînse, de curînd, într-un volum: Războiul fluturilor, publicat la Polirom, sub semnăturile lui Paul Cernat şi Andrei Ungureanu.

Ce mai e şi asta, îţi vine să întrebi, parcă în numele elevilor care de mult nu mai fac (sau poate, totuşi, mă înşel...) nici ierbare, nici insectare, şi-al oamenilor serioşi, grăbiţi totdeauna să alunge de pe tavan vreun ochi-de-păun oploşit la ceas de seară. Prea gingaşi pentru fabulă, prea ,siropoşi" pentru poezie, fără talent dramatic, dincolo de librete de operă, ce Dumnezeu să faci, ca scriitor (ca scriitori...), cu fluturii? Roman. Asta e Războiul fluturilor, zisa ,traducere şi adaptare liberă dintr-o limbă necunoscută". Un mojar în care cad sub pisălog scene de film şi poezii cu vorbe schimbate, bucăţi de tratat molfăite-n ciuda consumatorilor înveteraţi de Teleenciclopedia (care-or fi schimbat, mă rog, pe Animal Planet...), cîrcei de proză, pînă se alege, de toate, o foiţă lungă de sclipici. Din ea, Paul Cernat şi Andrei Ungureanu au răbdarea să taie toalete de seară şi deux-piece-uri de zi pentru fel de fel de goange. O sistematizare poeticească, de ne-am gîndi numai la ,landele de lavandă", a ordinului Lepidopteria, deschide balul. În proba de dans pe perechi, care mezaliază Regatul Fluturilor de Zi cu Imperiul Fluturilor de Noapte (sau invers), cad aripi, borhotesc, în trompe, nectaruri, pînă ies adevărate otrăvuri, complotează molii cu păianjeni. De sus, de pe covorul fermecat (aşa e spusă povestea, din goana rogojinii plutitoare) condus de ,şase licurici, şase becuri mici", nu se vede decî