Vechea lume nouă
Observator cultural, numărul 26 din 25-31 august, publică, prin amabilitatea Alinei Elena Panaitov, interviul luat de Fabian Anton, acum vreo jumătate de an, lui Alexandru Paleologu, despre lumea românească la 1927. Nu e, nicidecum, anul ăsta cît o epocă, un răstimp necălcat de curiozitatea urmaşilor, mai cu seamă fiindcă atunci a început, între generaţii (uitaţi de bonjurişti şi tombatere...), o ştafetă cu ghimpi. Aşa că ineditul şi valoarea ,documentarului" din Observator cultural nu stau atît în informaţii (ceva-ceva se mai ştie...), cît în felul cum sînt abordate anumite probleme. Bunăoară, fiindcă Eliade, sau Cioran, sau Ionescu n-au rămas nişte ,agitatori" fără operă, superbia lor trece, acum, drept mult mai legitimă decît a oricăror tineri de ieri sau de azi. Alexandru Paleologu crede altfel: ,Aveam foarte multe relaţii personale, prin familie, cu intelectuali bătrîni. Adică ce însemna Ťbătrîniť? Oameni care atunci aveau 40, 45, 50 de ani. Aceştia erau bătrînii... Iar ceilalţi aveau de la 18 la 20-30 maximum şi se credeau mai deştepţi, fiindcă aveau numai tinereţea. Îmi revine acum această furie de atunci, oroarea de tineri. Am oroare de aceşti tineri cretini! Şi asta nu pentru că, acum, sînt foarte bătrîn şi găsesc în asta o satisfacţie - că nu este nici o bucurie să fii bătrîn, nu e nici o bucurie să te apropii de moarte, însă este normal să accepţi apropierea de moarte şi să-ţi modifici existenţa la vremea care trebuie, pentru a te pregăti de moarte. E singurul lucru inteligent pe care îl poate face un om de la o vîrstă încolo. Or, aceşti tineri activi, majoritatea, nu au încetat, nici dacă au îmbătrînit, să se creadă oameni ai vieţii şi nu ai morţii. Idioţi! Evident idioţi!". Aşadar, jeunesse - mode d'emploi. ,Tinereţea" lor - dacă Cioran n-ar fi plecat în Franţa devenind ,mare artist al prozei franceze", pe lîngă fostul
