Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victimele unui vis

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 14 septembrie 2005 ·

Marţi dimineaţã, la ora 9,45, doi tineri din Ibãneşti porniţi pe şoselele Europei, în cãutarea unui trai mai bun, au pierit într-un stupid accident de circulaţie. Florina Fãrcaş şi Moldovan Marcel erau în drum spre Spania, unde sperau sã gãseascã un loc de muncã. Cauza morţii pare sã fie oboseala şoferului, pe care familia celor doi îl acuzã cã fãcea transport "la negru".

Florina Fãrcaş, în vârstã de 23 de ani, a absolvit în aceastã varã secţia de matematicã -informaticã a universitãţii Petru Maior din Târgu Mureş. Dupã ce a susţinut examenul de licenţã, a plecat în vacanţã în Italia, la nişte rude. De acolo a pornit pe un drum care trebuia sã fie unul al vieţii. Dar aripile i-au fost frânte brutal, zdrobite între fiarele contorsionate ale microbuzlui care trebuia sã o ducã în Spania.

Marcel Moldovan, dupã ani în care circulá şi lemnul au fost principala lui preocupare, la îndemnul fratelui sãu, Florin, plecat de trei ani în Spania, a pornit la drum. Nu a mai ajuns acolo, pentru cã inconştienţa celui de la volan, a pus capãt pulsului vieţii şi aspiraţiilor lui.

Imediat dupã ce a trecut graniţa dintre Franţa şi Spania, microbuzul ucigaş, condus de clujeanul Ioniţã Bocan, a intrat pe contrasens. În încercarea de a evita o coliziune frontalã, şoferul a fãcut o manevrã care a determinat maşina sã intre în derapaj. Impactul distrugãtor a curmat douã vieţi tinere şi a lãsat familii mutilate sufleteşte, care nu ştiu acum ce şi cum sã facã pentru a aduce acasã trupurile reci ale copiilor lor.

Douã versiuni

"De ce vreţi sã ştiţi cine conducea microbuzul? Gândiţi-vã cã omul are soţie şi soţia lui va suferi cumplit. Şi aşa suferã. Respectaţi durerea şi dorinţa de a rãmâne anonimã", ne-a spus un anume Cosmin, proprietarul maşinii. Dupã insistenţe, am aflat. Ioniţã Bocan, din Cluj, în drumeţie prin Europa, a plecat de acasã cu Marcel Moldovan. Din

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

18 fugari au fost aduşi în ţară în ultima săptămână

Mediafax acum o ora
În perioada 26 – 31 mai 2024, Poliţia Română a adus în ţară 18 persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 59 de ani. Acestea au fost aduse din Irlanda, Italia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Spania, Ţările de Jos, Belgia şi Chile. Mandatele pe nume

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

Iohannis şi Ciolacu, mesaje de Ziua Copilului

Mediafax acum 2 ore
„La mulţi ani, dragi copii! Voi sunteţi bucuria şi echilibrul nostru. Profitaţi de copilărie, jucaţi-vă, învăţaţi, experimentaţi şi iubiţi-vă părinţii şi bunicii!”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu. Şi preşedintele a adresat u

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 34 minute
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Borussia Dortmund - Real Madrid, duel pentru glorie - Cine transmite la tv finala Champions League

HotNews acum o ora
Finala Champions League, sezonul 2023/24, le aduce față în față pe surprinzătoarea Borussia Dortmund și pe Real Madrid. Partida de pe legendarul stadion Wembley din Londra va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00. Trofeul UEFA Champions LeagueFoto: AA/A

Ciolacu, îndemn pentru copii: Profitaţi de copilărie, jucaţi-vă, învăţaţi, experimentaţi şi iubiţi-vă părinţii şi bunicii!

News.ro acum o ora
Liderul PSD Marcel Ciolacu îi îndeamnă pe copii, de ziua lor, să profite de copilărie, să se joace, să înveţe să experimenteze şi să îşi iubească părinţii şi bunicii. ”La mulţi ani, dragi copii! Voi sunteţi bucuria şi echilibrul nostru”, a scris Cio

Ucraina acuză Rusia că a lansat peste o sută de rachete şi drone

News.ro acum 56 minute
Rusia a tras peste o sută de rachete şi drone asupra infrastructurii energetice din Ucraina în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, au declarat sâmbătă oficiali ucraineni. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, "inamicul a lansat 53 de rachete de dif

Măsurile PSD de susținere a agriculturii fac din România lider european

Adevarul acum 20 minute
Politicile Guvernului condus de Marcel Ciolacu de a investi masiv în susținerea economiei românești continuă să producă efecte în sectorul agricol. Cu două luni înainte de finalul anului comercial 2023/2024, România domină piața europeană a exportur

IMAGINI dramatice cu trei tineri luați de ape, într-un râu din Italia. Mașina acestora are număr de România

Gandul acum 2 ore
Trei tineri, două fete și un băiat, au fost luați de torent, vineri, într-un râu din Italia. O filmare îi surprinde pe aceștia, îmbrățișați, în încercarea disperată de a rezista curentului puternic de apă. Din păcate, tinerii au fost luați de viitur

Ucrainean reţinut pentru trafic de influenţă. DNA: A fost prins în flagrant când dădea mită 20.000 dolari

Mediafax acum 2 ore
Procurorii DNA Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a unui cetăţean ucrainean, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată. Conform unui comun

Vremea

București
acum

29°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

14°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

26°
sâm.

15°/27°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°