Nu vreau sã ţin lecţii de administraţie publicã, atâta vreme cât nu sunt în mãsurã sã predic unor funcţionari care se luptã zilnic cu mormane de hârtii, acte normative. Este bine ştiut faptul cã domeniul administrativ este cel mai volatil din punct de vedere al schimbãrilor legislative. Cu toate acestea, în administraţia publicã localã, amatorismul este cea mai sincerã caracterizare pe care o putem face atât primarilor şi viceprimarilor, dar şi consilierilor locali. Chiar şi funcţionarilor.

Nu cred cã mai trebuie sã dau exemple, fiecare dintre dvs. v-aţi lovit de probleme cu un act prost întocmit pentru îndreptarea cãruia a trebuit sã alergaţi mai mult decât v-a luat proasta lui compunere. Cum e la fel de adevãrat cã mulţi dintre dvs. nu aţi reuşit sã aflaţi un rãspuns concret la o problemã care vã frãmântã – de la reconstituirea dreptului de proprietate la întocmirea unui certificat de deces. La aceastea aţi mai închis ochii. V-aţi plâns acasã cât de indolent şi insolent v-au tratat funcţionarii.

Dar când neştiinţa autoritãţilor afecteazã interesele întregii comunitãţi, mi se pare normal sã existe pârghii de control a legalitãţii unor acte. Pentru cã mi se pare anormal ca o lege aplicabilã din 1998, a domeniului public, spre exemplu, sã nu fie cunoscutã în Consiliul Local Sântana. Mi se pare incredibil ca legile româneşti sã fie atât de strâmb şi interpretabil aplicabile.

Dar mai ciudat şi enervant în acelaşi timp, pentru cã greşelile consilierilor, hai sã spunem, sunt scuzabile, ţinând cont cã foarte puţini sunt de formaţie juridicã şi mult mai puţini de administraţie publicã, este rolul secretarilor CL.

E ciudat ca fiecare comunã sã aibã un secretar numit, dar care sã fie paralel cu legea şi sã aştepte ca hotãrârile adoptate de cãtre CL sã fie notificate de juriştii Prefecturii. De ce îi mai plãtim atunci, în condiţiile în care nu au n