"- La Bulivar, birjar! la Bulivar!..." spune una dintre cele trei cucoane sau spun toate trei, de-a valma, după ce ajung în Gara de Nord şi se suie într-o trăsură. Replica încheie energic schiţa D-l Goe... În buna tradiţie a nepoatelor biologice şi literare ale Chiriţei, fiicele lui Guliţă, cum sunt, în fond, o mulţime de mamiţe de pe la 1900, cea care se adresează birjarului deformează corecta pronunţie franţuzească bulvar printr-un i buclucaş, făcându-l pe cititor să se despartă cu zâmbet de povestea aventurilor lui Goe. Marinel şi marinal din debutul schiţei, intră în armonioasă simetrie cu bulivar-ul final, ceea ce e suficient pentru satisfacţia unui cititor cultivat, care nu-şi mai pune alte probleme. Şi totuşi triumfătoarea poruncă ascunde o mulţime de surprize şi reflectă, ca picătura de apă, o bucată mare din cerul caragialian. Prima întrebare pe care ar trebui să şi-o pună un cititor atent ar fi care bulevard ? E cumva dama care dă comanda atât de provincială încât uită sau nu ştie să numească bulevardul? Exista un singur bulevard în capitala vizitată de Goe? Este felul în care-şi formulează damele ţinta călătoriei o dovadă de stupiditate, păcat de care suferă destule personaje din lumea lui Caragiale?

Cititorii ziarului Universul din 12 mai 1900, când se publică D-l Goe..., ştiu la fel de bine ca mamiţa, tanti Miţa, mam' mare şi, desigur, la fel de bine ca birjarul că replica ,La Bulevard!", fie ea şi rostită franţuzit, e atât de firească încât aproape că nu mai e nevoie să fie rostită. Unde puteau să se ducă de 10 Mai nişte persoane gătite frumos, fără bagaje? Desigur la marea paradă prin care se sărbătoresc 34 de ani de la intrarea Regelui în Bucureşti şi 19 de la încoronare! Or, locul bineştiut al acestei parade este bulevardul care taie capitala de la est la vest. Bulevardul are mai multe nume, aşa că e mai bine să nu spui nici unul, c