- Social - nr. 182 / 15 Septembrie, 2005 "Ziua Nationala a Pompierilor" a fost la Tarnaveni pretextul unei bgate manifestari, constand in evocari si comemorari, organizate de Muzeul Municipal, prin harnicul muzeograf Emilia Aldea. La manifestare a participat un grup de pompieri militari de la Detasamentul din localitate, grup condus de subofiterul Vasile Cazac, cat si elevi din clasele a IX-a si a X-a, insotiti de profesorii Rodica Notar si Nicolae Nastase, de la Colegiul Tehnic. Nu a lipsit nici inspectorul P.S.I., din cadrul Primariei Municipiului, domnul Marcel Albu. Doamna Emilia Aldea a evocat cu pertinenta lupta de la 13 septembrie 1848 de pe Dealul Spirii dintre soldatii Companiei de Pompieri din Bucuresti, condusi de capitanul Pavel Zaganescu, sustinuti de camarazii din Batalionul 2 Infanterie, comandati de colonelul Radu Golescu, si trupele turcesti. S-a amintit sacrificiul vietii acestora in scopul apararii revolutiei si salvgardarii intereselor neamului romanesc. Pe aceeasi linie a jertfelor date pentru tara si neam, s-a inscris si evocarea domnului prof. Nicolae Nastase: "Eroi care s-au luptat si s-au jertfit in razboiul antihitlerist in zona Tarnaveni, in septembrie 1944". Intr-un dialog benefic cu elevii prezenti au fost evocati si alti doi mari eroi ai neamului: Avram Iancu, de la a carui moarte s-au implinit, la 10 septembrie, 133 de ani, si Aurel Vlaicu, a carui viata a fost curmata tot intr-o zi de 13 septembrie, insa a anului 1913, prabusindu-se cu avionul sau langa Campina, pe cand incerca, temerar, sa treaca Muntii Carpati. In interventiile avute, domnii Vasile Cazac si Marcel Albu au mentionat importanta si nobletea misiunii pe care o are pompierul, subliniind si accentuand datoria de a face totul pentru a preveni incendiile si, acolo unde ele au izbucnit deja, de a le stinge si a salva oameni si valori materiale. P.S. Tot legat de