Nu foarte des, din doi in doi, din trei in trei ani, Michael Crichton, unul dintre cei mai cunoscuti autori de SF ancorat in realitatea imediata, mai publica o noua carte, operatiune insotita de un uragan publicitar foarte bine organizat pe tema: "Azi roman SF, maine poate, titlu pe prima pagina a cotidienelor!", un soi de profetie care, din fericire, inca nu s-a adeverit. Unele carti sunt mai bune, altele mai putin, ori excesiv de realiste, la limita banalului (Disclosure, Airframe) ori mult prea fanteziste pentru a fi cat de cat convingatoare (Timeline, Prey) ori pur si simplu plicticoasa si neconvingatoare precum cea mai recenta, "State of Fear".
A inceput cu o capodopera a genului, "Tulpina Andromeda", poveste profund originala cu un virus recoltat din spatiul cosmic care starneste o epidemie periculoasa, oricum savantii intentionau sa dezvolte o noua arma biologica. Folosind formula, pe atunci aproape neintrebuintata, a thriller-ului medical, autorul a devenit, pe drept un mare succes (personal am inceput sa citesc cartea la Nerva Traian, in tramvaiul 19, nu am reusit sa cobor in fata blocului, la statia Voluntari si am ajuns la capul liniei, fascinat de poveste, test, cred eu, destul de convingator) si a continuat sa publice romane de succes, deloc asemanatoare intre ele.
Dar noul roman, "State of Fear", are cateva cusururi, nevoia obsesiva de corectitudine politica (tema este perfecta, incalzirea globala produsa de marile industrii poluante si efectele ei catastrofale acum si in viitor) ambivalenta zguduitoare a autorului, care s-a hotarat sa nege toate pericolele prezente si de perspectiva, bazat pe sute si sute de referinte bibliografice care de care mai obscure, fara a mai pomeni si inevitabila alunecare spre teoriile conspiratiei - de data asta ecologistii ahtiati dupa fonduri falsifica date si chiar provoaca unele catastrofe locale, doar-doar
