Razboaiele cartagineze au lasat urme adinci in viata Romei si a romanului de rind. Casa simpla de la tara, stramutata intre zidurile cetatii, incepe sa nu-i mai incapa pe membrii familiei, sau cel putin asa cred ei. Intr-un fel, schimbarea adusa de vinturile Mediteranei se petrece si in aceasta privinta. Pina cu trei veacuri inainte de Christos, un sclav cumparat din tirg, de pe piata de sclavi, era doar un chef al stapinului, o fantezie asemenea unei statui grecesti sau unui tablou scump, nu o nevoie reala. Sclavul (uerna) se naste, se inmulteste, moare in casa stapinului sau (dominus).
Mai cu seama dupa zdrobirea lui Hannibal, Roma, iesita pentru prima oara in lumea mare si uimindu-se de minunatiile ei, la sfirsitul celui de-al doilea razboi cu punii se hotaraste sa aduca lumea la ea acasa. Numarul prizonierilor de razboi face ca numarul sclavilor sa creasca de zeci de ori. Mina stapinului nu mai ingrijeste acum gradina, nu mai mingiie, nici nu mai indeamna animalele.
La oras, casa romana (domus) sufera o adinca schimbare. Ea devine o vila. Numarul incaperilor se dubleaza, ca suprafata extensibila si in inaltime. Pina atunci, sute de ani, o casa la oras se termina cu gradina de legume din spate, ca si casa de la tara, care putea avea in jurul ei, pe linga ogor, si alte gradini, si tarcuri pentru animale, si soproane pentru lemne, scule, provizii de tot soiul. La oras, gradina de legume il lega destul de strins pe cetatean de stramosii lui, taranii Latiului. Grecii si toti orientalii adusi sau sositi la Roma de-a lungul penultimului veac inainte de Christos, ca si toti romanii umblati prin lumea greco-mediteraneana cu ocazia primelor doua razboaie punice, mai ales soldati si negustori, ii scot din cap romanului de rind vechea alcatuire a casei si rinduielile ei.
Imbogatiti si imbogatindu-se de la un deceniu la altul, romanii ajung sa
