Dupa concertul de deschidere si spectacolul cu Oedip la Opera Nationala, Festivalul a propus, la Teatrul National, doua productii ale Baletului Eifman (cu un ansamblu impecabil si solisti de mare performanta si rafinament, plastica miscarii si originalitatea spectaculoasa a libretului si a conceptiei coregrafice reliefindu-se in special in Don Giovanni si Molière – poate mai putin pregnant in Giselle rouge). La Sala Palatului, intr-o nefericita suprapunere, concertele oferite de Orchestra Kirov dirijata de renumitul Valeri Gergiev, care, abordind opusuri din marea literatura rusa – Musorgski, Rimski-Korsakov, Ceaikovski, Prokofiev –, dar si Suita I de Enescu ne-au convins ca instrumentisii rusi sint excelenti, ca dirijorul este temperamental si incisiv, ansamblul suna omogen si realizeaza culminatii ample sau sectiuni lirice de mare frumusete, dar… parca asteptam si mai mult in ce priveste stralucirea, anvergura, monumentalitatea sau supletea discursului. Violonistul Alexandru Tomescu a abordat in maniera obisnuita Concertul nr. 2 de Prokofiev, confirmind tehnica sigura care ii ofera de fiecare data reusita.
- Surprize placute si nu prea
Surprize a adus insa seara de joi, cind Filarmonica din Cluj, dirijata de Sasha Goetzel, a sunat dens, expresiv in Suita nr. 3 Sateasca de Enescu si suita din baletul Mandarinul miraculos de Bartók, acompaniind (probabil cu stoicism) parcursul solistic al violonistului Uto Ughi, care, in Concertul beethovenian, a contrariat, a dezamagit, sfirsind prin a stirni amuzamentul sau chiar enervarea prin inconsistenta ideatica, dar mai ales prin stridenta, inexactitatile si „falsurile“ abundente, prelungite si in bisul (acordat in ciuda aplauzelor de convenienta) – un Capriciu de Paganini care ne-a convins ca studiul sau cu Enescu, prin anul 1947, nu a mai lasat nici o urma (macar sub aspect interpretativ…). Incontestabil,
