O casuta cu un acoperis despre care ai senzatia ca, la cea mai mica adiere de vant, se darama este adapost pentru noua suflete din Jebel. Sotii Emeric si Lucretia Balog se multumesc insa ca au un acoperis deasupra capului, chiar daca conditiile in care locuiesc nu le ofera nici confortul minim. "Suntem saraci de cand ne stim" In momentul in care intri in curtea sotilor Balog iti atrage atentia o masa la care sunt asezati mai multi copii, de diferite varste. Asteapta cuminti ca mama sa le imparta fiecaruia cate o bucata de paine si sa le puna in farfurie mancarea. Renunta imediat la farfurie cand vad ca cineva strain le-a intrat in curte si intra in vorba, nu inainte de a-si anunta parintii ca au musafiri.
"E greu, dar ce sa facem. Mancam ce avem, ne descurcam cum putem", spune, parca rusinat de pranzul sarac, capul familiei. Nu este nevoie decat de cateva intrebari, pentru ca cei doi soti sa inceapa sa-si spuna povestea. Aproape identica cu a multor asa-numitor "cazuri sociale" din judet.
Sotii Balog si cei sapte copii ai lor - cu varste intre 14 ani si patru luni - locuiesc in doua camarute. In urma cu 15 ani cand si-au unit destinele, credeau ca vor reusi sa-si faca o viata mai buna. S-au stabilit la Jebel, desi sunt originari din Bistrita. O perioada au stat in chirie, dar in urma cu trei ani au reusit sa-si cumpere casuta. Cu saracia s-au obisnuit pentru ca, spune Emeric, "suntem saraci de cand ne stim. Cat a mai fost C.A.P.-ul am mai avut unde sa lucram, acum nimeni nu te mai angajeaza. Lucrez si eu cu ziua pe unde nimeresc, dar pe bani putini". Si ca si cum saracia nu le-ar fi de ajuns, cel mai mare dintre copii are un handicap de gradul I. Salariul de insotitor pe care il ia Lucretia si alocatiile copiilor sunt singurele venituri ale familiei, care puse cap la cap nu depasesc patru milioane de lei. Ajutor social nu pot sa primeasca pentru ca venitu
