Dragos PATRASCU
Estetica analitica: Arthur Danto
Editura Artes, Iasi, 2005, 208 p.
Inchipuiti-va un apartament din Tokyo, in care panourile din hirtie de orez ce delimiteaza una dintre camere sint murdarite de funinginea din strada si, mai mult, sint stropite, in timpul unei furtuni, cu apa murdara de pe acoperis. Urmarea: niste panouri patate in gri si negru numai bune de aruncat. Intimplator, proprietarul, „iubitor de frumos“, aude ca pe piata de arta este pus la vinzare un paravan realizat de unul dintre maestrii artei contemporane. Proprietarul va achizitiona degraba noua opera de arta si va observa ca panourile au aceeasi distributie de gri si negru ca si cele vechi, murdarite. Si totusi, in noile pete, „estetul“ nostru descifreaza nori si petale, o ploaie simbolica si chiar silueta unui dragon.
Dar toate acestea ar fi putut fi identificate cu putina imaginatie si pe paravanul initial. Prin ce difera, atunci, cele doua obiecte: cel utilitar de cel artistic? La fel s-ar putea intreba: prin ce difera panourile pictate ale lui Lichtenstein de benzile desenate pe care le reproduce in mod fidel ori prin ce difera roata de bicicleta agatata intr-un atelier de cea expusa de Duchamps intr-un muzeu?
Acestea sint o parte din intrebarile puse de Dragos Patrascu in cartea sa Estetica analitica: Arthur Danto. Un volum care isi propune sa prezinte sistematic estetica teoreticianului american al artei, cunoscut si discutat in mediul occidental al ultimilor 20-30 de ani.
Danto este practicant al filozofiei analitice, curent preocupat indeosebi de natura si structura limbajului. Daca parintii filozofiei analitice (Carnap, Wittgenstein) afirmasera ca limbajul artistic este lipsit de sens, Danto va parasi aceasta viziune radicala. Limbajul artei, va spune el, este mai mult decit o simpla expresie a unor sentimente, el are
