Am colindat prin sapte din cele opt locuri (de fapt, ramase sapte, pentru ca unul tocmai s-a desfiintat) in care se distribuie medicamente gratuite pentru diabetici. N-am avut parte de scandaluri monstruoase si nici nu am vazut prea multi bolnavi calcandu-se pe picioare. Poate ca nu mi-am ales bine ziua.
"Unde te duci, mama, e omor acolo!?", ma sustine secretara. Plec capul si ma strecor din redactie apasat de frica multimilor dezlantuite in fata unor medicamente care nu ajung niciodata pentru toti. La primul spital, nimic. Al doilea, nimic. Ingrijorarea ma cuprinde, unde sunt bolnavii de altadata, unde sunt cozile, unde ne sunt pensionarii, slabiti, inraiti si pusi pe harta? Eu ce naiba scriu?
CFR 2. Din farmacia policlinicii, de dupa un colt, sare o fata superamabila si cocosata rau. Ma indatoreaza prin grija cu care incearca sa faca lumina in capul meu, care nu prea a batut in portile spitalelor, si ma socheaza cu sinuozitatile coloanei vertebrale. Bolnavii serviti de ea probabil ca-si dubleaza perioada de tratament. Pe partea mea la ghiseul bate vantul. Singura doctorita care consulta si elibereaza medicamente pentru diabetici si-a terminat programul. "Se mai fac cozi, dar medicamente avem, nu e prea mare buluceala."
POLICLINICA 10. Fosta policlinica de "smecheri" pe vremea "Impuscatului", apartinand acum Ministerului de Interne. Greu sa te ratacesti, toate cladirile au etichete, curtea parca-i ghiozdanul enorm al unui scolar. Farmacie are, medici exista, cei doi bolnavi de care dau, apartinand unor vremuri pentru care poarta toata nostalgia, sunt multumiti de prestatia medicala. Doamna doctor Firan, "o femeie foarte energica", e de alta parere: "Primim 10%-20% din necesarul de tablete comandate. S-a intamplat ca in farmacie sa avem mai multe medicamente primite din donatii decat cele care ni s-au aprobat. Sunt medicamente care se termina