Un filozof român zicea cu ceva vreme în urmă că şcoala e bună, dacă nu o iei în serios. Chiar dacă era vorba acolo de un alt fel de şcoală decât ceea ce înţelegem noi în mod obişnuit prin acest cuvânt, ideea este că şcoala a devenit în ultima vreme o problemă tot mai serioasă. Ba chiar gravă. Pentru părinţi. Mult mai mult pentru părinţi decât pentru elevi. Deciziile luate de cei care conduc destinele învăţământului românesc şi duhul vremurilor au mutat centrul de greutate, în ceea ce priveşte şcoala, de pe elev pe părinte. Am văzut mame topite de emoţie la gândul că fiul va merge pentru prima oară la şcoală, în timp ce puştiul aştepta momentul cu o relaxare specifică unui mare şahist, sau taţi alegând înebuniţi prin oraş, după 8 ore de muncă, să mai cumpere ceva pentru copilul care “trebuie să aibă de toate la şcoală”. Riscurile “meseriei” de părinte, veţi spune. Da. Dar dacă ar fi numai asta. Când, însă, mama şi tata trebuie să-şi liber de la serviciu ca să facă pe zugravii în viitoarea sală de curs a copilului lor, pe care şcoala nu a avut bani să o renoveze de mulţi ani, când trebuie să cumpere, cu banii lor, dulapuri, ghivece pentru flori, lac pentru parchet sau geamuri pentru ferestrele chioare, greutatea de spatele unui părinte devine mult prea grea.
Apoteotic, vine şi ministerul cu un contract prin care îl arde cu amenzi pe părintele al cărui copil nu e îmbrăcat regulamentar, butonează telefonul mobil în bancă sau lipseşte prea mult de la şcoală. Sunt de acord cu exigenţa şi salut tentativa de responsabilizare a părinţilor, dar nu înainte, sau nu fără responsabilizarea celor care conduc şcolile. Poţi numără pe degete câţi directorii de şcoală din Târgu Mureş au ce să caute în acest post. Or fi profesionişti la materiile lor, dar la un examen serios de manageriat majoritatea ar rămâne corijenţi. Ori rostul unui director, chiar dacă el conduce o insti