(sau cum l-am ratat pe Nigel Kennedy) ...Şi totuşi, ziua începuse binişor: trezire la 4 dim., ajuns la staţia San Zaccaria în 10 min., luat vaporetto spre aeroportul Marco Polo, ajuns în cca o oră. (Din păcate, ratat şi răsăritul - care, fiind italienesc, încă mai dormea.) Mostra de la Venezia nu se încheia decît în aceeaşi zi, sîmbătă 10 sept., seara, odată cu anunţarea palmaresului; dar fusesem invitat de Kay E. - profesoara din Cardiff cunoscută la retrospectiva Pintilie din octombrie anul trecut, aflată în ţară (Baia Mare etc.) încă din iulie - la un concert din cadrul Festivalului "Enescu" şi, cu mîna mea, îi emailasem: "Da, sigur că vreau! La Nigel Kennedy"; apoi Kay mi-a trimis programul: Nigel K. cînta pe 10.09 la 19,30. Aşa că merita să plec din Venezia cu o zi mai devreme. Ajuns la aeroport, stat la cîteva cozi rezonabile (la check in, apoi la detectoarele de metal: noul test de anduranţă, după cum se va vedea mai la vale), apoi intrat în prima "Bottega dei sapori" şi cumpărat: una sticlă de Chianti, un borcan de Carciofini alla brace, un altul de Sugo tradizionale al basilico, un borcănel de Acciughe con mandorle, o Cioccolato fondente con la granella di cacao de la "Caffé Florian Venezia 1720" şi un sac de catifea maro cu 200 g de Cacao puro de la acelaşi Florian, toate avînd calitatea suspectă de a nu fi "Duty Free". (Da, ştiu. Dar ceea ce pentru alţii sînt luxuri, pentru mine sînt stricte necesităţi.) Apoi am urcat în avion de la poarta 12; alături, la 11, se îmbarcau pentru Paris (amănunt semnificativ, după cum se va vedea - iarăşi - mai la vale). Prima contrarietate a fost că aeroportul era împînzit de o ceaţă s-o tai cu cuţitul, imposibil să vezi ceva (pista, laguna...) din locul "alla finestra" pe care-l cerusem expres. A doua, imediat ce-am ajuns în aeroportul Malpensa (paranteză: iată un nume care i se potriveşte perfect! Cînd, la ducere, am cobor