Acolo unde comentatorii occidentali văd o criză, analiştii ruşi vorbesc despre o simplă schimbare de cadre. Pe 8 septembrie, într-o conferinţă de presă, preşedintele Ucrainei, Viktor Iuşcenko a anunţat că o demite pe Iulia Timoşenko, prim-ministru, persoană cu care a făcut o eficientă echipă în timpul revoluţiei portocalii, şi odată cu ea a fost demis tot Guvernul. De cîteva luni, executivul era în impas, părea că acţionează la întîmplare, incapabil să determine aplicarea reformelor promise. În urmă cu cîteva zile, un şir de declaraţii urmate de demisii semnaliza că nimic nu mai merge la Kiev: şeful administraţiei prezidenţiale pleca, acuzînd influenţa covîrşitoare a lui Piotr Poroşcenko, un perosnaj extrem de bogat, considerat principalul finanţator al revoluţiei portocalii, devenit acum şeful serviciilor secrete. Se spune că această importantă funcţie favoriza recuperarea sumelor cheltuite. Acuzaţiile sînt insistente, dar greu de dovedit, după cum recunosc chiar observatorii europeni. Dacă elanul revoluţionar adunase în jurul aceloraşi lozinci oameni cu orizonturi de aşteptare foarte diferite, transformarea lozincilor în realitate a marcat diferenţele. Lupta împotriva corupţiei, cea instalată sub preşedinţia lui Kucima, era (şi este) pentru unii domeniul care ar condiţiona climatul creşterii economice sănătoase, respectarea drepturilor omului, accesul la Uniunea Europeană. În timp ce liderii se ceartă, creşte preţul zahărului, al benzinei şi al altor bunuri de primă necesitate. Idealurile revoluţiei portocalii sînt punctul de pornire al unor mari averi, dar şi al sărăciei. Pentru mulţi dintre cei de la vîrf lupta împotriva corupţiei se reduce la anihilarea competitorilor în afaceri. În conferinţa sa de presă, Iuşcenko a recunoscut: "Au apărut personalităţi noi la putere, dar faţa puterii nu s-a schimbat, Ucraina e criticată în continuare din cauza corupţiei şi a ec