"Nu suntem intr-un lagar de munca aici, la Senat", s-a revoltat, ieri, un parlamentar al opozitiei in fata solicitarii de a lucra vineri si sambata in plen. Este poate cea mai sincera exprimare auzita vreodata in aula senatoriala. Aceasta este, de fapt, atitudinea marii majoritati a alesilor, fie ca sunt de la putere sau de la opozitie, fie ca sunt deputati ori senatori.

De ani de zile, munca in Parlament este privita de unii ca o afacere din care se stoarce profitul pana in ultima zi de mandat. Pentru cei mai putin descurcareti, Parlamentul ramane o sinecura, o recompensa pentru diverse servicii facute partidului. Indiferent ca ne place sau nu, cam asa arata tabloul parlamentarismului romanesc, dupa cincisprezece ani.

In aceste zile senatorii si deputatii dau intreaga masura a dimensiunii lor. Dezbaterile procedurale din forul legislativ trimit institutia Parlamentului tot mai jos pe scara increderii. La Senat, se desfasoara o munca fortata in plen, in timp ce la Camera se inchid usile alesilor intarziati, intocmai ca la scoala elementara.

In plus, intreaga disputa pe marginea schimbarii presedintilor Camerelor nu a reusit decat sa adanceasca si mai mult impresia de dezintegrare institutionala. Si puterea, si opozitia au pierdut in aceasta inclestare a ultimelor zile. Coalitia pare incremenita in proiectul alungarii pesedistilor de la tribuna.

Opozitia e penibila in incercarea de a-i baga la criogenie, cu tot cu scaun, pe Nastase si Vacaroiu, de dragul unei tinereti demult pierdute. Omul de rand nu poate decat sa se intrebe de ce cand e vorba de sustinerea intereselor sale nu se consuma la fel de multa energie ca acum.

O monitorizare atent facuta de Academia de Advocacy arata cu cifre exacte ca ceea ce electoratul simte instinctiv are corespondent in realitatea parlamentara. Mai bine de jumatate dintre parl