- bordelul literar - N. Manolescu promitea undeva un inventar al locurilor în care fac amor personajele literaturii române. Criticul era mirat de parcimonioasa frecventare autohtonă a patului conjugal şi de preferinţa pentru locuri mai bucolice: cuptorul, tăpşanul, căpiţa... Patul pare rezervat - ca în Mica Biblie a tinerilor căsătoriţi a doctorului Montalban - "altarului domestic" şi poziţiei misionarului. Dar, dacă despre "locaţii" e vorba, aceasta nu e singura curiozitate picantă a eroticii literare româneşti. În timp ce documentele începutului de secol XX (juridice, medicale, istorice) încearcă circumscrierea, localizarea şi supravegherea legală a "locurilor de perdiţiune", adică delimitează spaţiul bordelului - literatura face o mişcare inversă, de infiltrare, colorare sentimentală a interzisului, de egalizare burgheză. Nu doar la Paris sexualitatea fin de siècle înseamnă amestec, confuzie de roluri şi modele. Aşa încît vom regăsi destul de rar bordelul propriu-zis în literatura română pe cale de dezinhibare sau pe fetele vesele la locul lor consacrat, dar atît de puţin (şi de rudimentar) frecventat literar. Asta poate şi pentru că literatura preferă interogaţia, graniţa şi mai puţin edificarea. Are ce spune despre une femme qui tombe, dar nu-şi poate controla accentele naturaliste sau realismul didactic cînd femeia a căzut deja. Un alt motiv pentru slaba frecventare a subiectului cu pricina trebuie să fie procesele de imoralitate care au urmat fiecărui exces sexual-literar. Şi ce e stabilimentul, dacă nu teritoriul excesului controlat? Se ştie, Hasdeu a fost dat afară din învăţămînt după publicarea Duducăi Mamuca. Eliade a fost îndepărtat de la universitate după Maitreyi, Geo Bogza a făcut puşcărie pentru Jurnal de sex. În sfîrşit - s-o recunoaştem - bordelul literar nu le-a prea purtat noroc scriitorilor. Tot mai interesante sînt, chiar pentru scriitorii de ra