Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„M-am adaptat foarte repede la Getafe“

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 16 septembrie 2005 ·

Cosmin Contra, care s-a transferat in intersezon la Getafe, a spus ca traieste in prezent un inceput de sezon cum nu a mai avut de aproape trei ani. „Gurita“ a precizat ca transferul la Atletico Madrid a fost cea mai mare greseala a vietii sale de fotbalist. Contra a apreciat ca Getafe a avut un inceput bun de sezon, obtinind o victorie (2-0, cu Espanol Barcelona, in deplasare) si un rezultat de egalitate (1-1, cu Athletic Bilbao, pe teren propriu). „Am fi putut obtine sase puncte din sase posibile in primele doua etape ale campionatului Spaniei, daca ne gindim la ocaziile pe care le-am avut in meciul cu Athletic Bilbao. Sintem multumiti pentru ca am avut un inceput bun de sezon. In ceea ce ma priveste, eu traiesc un inceput de sezon cum nu am mai avut de aproape trei ani“, a spus Contra. „In România mi-am recapatat increderea“ Cosmin Contra a evoluat in turul sezonului 2004/2005 la West Bromwich Albion, iar in retur la Poli Timisoara. In perioada 2002-2004 el a jucat la Atletico Madrid, fiind transferat la aceasta echipa de la AC Milan. Fotbalistul român a mai evoluat in Spania la Deportivo Alaves, in perioada 1999-2001. „Echipa Getafe imi aminteste mult de acea formatie Alaves la care am jucat eu cu citiva ani in urma. Inca din prima zi am fost primit ca si cum as fi jucat aici mai multi ani. Aceasta primire iti da siguranta si te face sa te simti foarte bine ca persoana si ca fotbalist. M-am adaptat foarte repede“, a mai spus Contra. Internationalul român a mentionat ca a avut probleme in ceea ce priveste increderea de sine dupa o accidentare suferita la Atletico Madrid. „Acea accidentare m-a tinut departe de teren un an intreg. Apoi, cind m-am recuperat, antrenorul nu a mai avut incredere in mine si nu am mai avut sustinerea clubului. A fost foarte dificil. Mi-am recapatat increderea de sine abia dupa ce am revenit in România, unde am jucat sase luni“, a dezvalui

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 29 minute
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Pericol de inundaţii în mai multe judeţe din ţară. A fost emis Cod galben

Mediafax acum 20 minute
Atenţionarea vizează râuri din bazinele hidrografice Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede şi Crişul Negru, de vineri, ora 12.00, până duminică, ora 7.00. Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarel

Marcel Boloş: Am finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel / Reorganizăm Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia generală executări silite

News.ro acum 26 minute
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că a finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel. Ministrul mai spune că se reorganizează activitatea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru a ave

PSD și-a stabilit ținta cu FONDURILE europene: contracte de peste 20 de miliarde de euro, până la finalul acestui an

Gandul acum o ora
Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță pe pagina sa de Facebook că deja au fost încheiate în țara noastră contracte de peste 6 miliarde de euro pentru proiectele depuse pentru programele din Politica de Coeziune 2021-20

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 4 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Cel mai lung BRÂU românesc, la care au lucrat peste 1.000 de români, gată să intre în Cartea Recordurilor. Va fi jurizat la Nürnberg pe 23 iunie

Gandul acum o ora
Cel mai lung brâu românesc din lume, candidat pentru includerea în Cartea Recordurilor, va fi prezentat pe 23 iunie în centrul orașului Nürnberg, a declarat Ionela van Rees-Zota, coordonatoarea Asociației „Dacia e.V. Germania” și a Centrului Cultura

ELCEN îl acuză pe Nicușor Dan că „minte și dezinformează” la o săptămână după ce a atacat-o pe Gabriela Firea

HotNews acum 2 ore
Compania de stat Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) îl acuză pe primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, că „minte și dezinformează” privind lipsa apei calde în mai multe sectoare din București. Nicușor Dan, primarul general al Capitalei și Claudi

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

25°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°