Zicala " nemultumitului i se ia darul" nu se potriveste in domeniul fiscal. Mai ales atunci cand vorbim de taxarea fortei de munca. Intr-adevar, anuntul ministrului Finantelor, Sebastian Vladescu, privind reducerea cu doua puncte a contributiilor pentru asigurari sociale poate reprezenta o veste buna.
Insa, cand faci calculele, obtii o cota de 47,5 la suta, din care 30,5 din fondul de salarii, in cazul firmelor, si 17 la suta pentru salariati, nivel extrem de inalt, peste media tarilor europene, unde nivelul de taxare se situeaza la 42 de procente.
Este un pas mic, necesar, dar total insuficient. Sunt lucruri care ar trebui sa tempereze optimismul ministrului Vladescu, care acum este convins ca diminuarea contributiilor pentru firme vizeaza incurajarea introducerii in zona fiscala a unei cote cat mai mari din forta de munca, dupa ce salariatii au beneficiat de suplimente de venit, prin introducerea cotei unice de 16 la suta.
Relaxarea pe forta de munca este aproape insesizabila si nu va genera efecte palpabile. Intreprinzatorii, desi saluta demersul finantelor, nu au motive sa anunte angajari masive sau macar sa scoata la lumina fiscala salariile reale platite angajatilor.
Suntem inca departe de ceea ce ar trebui sa se intample de fapt. Nici macar promisiunile/proiectiile fiscale din anii anteriori nu au fost indeplinite. Aceasta deoarece se uita tocmai de unde s-a plecat si cat de mult ne-a costat rigiditatea fisacala.
In intervalul 1998-1999, contributiile la asigurarile sociale au fost majorate cu 15 la suta, de la 45 la 60 de procente. Efectul a fost resimtit imediat. Cu un nivel de taxare pe forta de munca ridicat, nefericit si neinspirat, cu 19 procente fata de Ungaria, cu 17 peste Polonia si cu 10 peste Slovacia, dezvoltarea pietei muncii in Romania a fost inghetata, iar firmele private au fost decapitalizate, impinse incet sp
