Americanul George Bush, rusul Vladimir Putin, chinezul Hu Jintao, britanicul Tony Blair si francezul Dominique de Villepin, care tinea locul lui Jacques Chirac, indisponibil din motive de sanatate, Americanul George Bush, rusul Vladimir Putin, chinezul Hu Jintao, britanicul Tony Blair si francezul Dominique de Villepin, care tinea locul lui Jacques Chirac, indisponibil din motive de sanatate, socotiti, pe drept cuvant, oamenii cei mai puternici ai planetei, s-au aflat timp de o ora impreuna, in jurul aceleiasi mese, alaturi de reprezentantii la cel mai inalt nivel ai celorlalti zece membri - nepermanenti - ai Consiliului de Securitate al ONU. O ocazie rarisima, pentru ca, de regula, reuniunile Consiliului se tin la nivelul ambasadorilor ori la cel al ministrilor de externe, evenimentul exceptional datorandu-se sesiunii jubiliare a Natiunilor Unite, care a reunit majoritatea sefilor de stat si de guvern ai lumii. Practic, a fost vorba de un summit in cadrul summitului, sansa facand ca, la acest conclav ultrasimandicos, sa ia parte si Traian Basescu, in virtutea faptului ca Romania se numara actualmente, potrivit principiului rotatiei, printre membrii nepermanenti. Consiliul a adoptat doua importante documente, fiecare dintre participanti a-vand dreptul la o interventie de patru minute. Primul document cere statelor sa interzica prin lege incitarea la terorism, sa ia toate masurile pentru a impiedica un astfel de comportament si sa refuze azilul politic celor ce se fac vinovati de asemenea incitari. Din pacate, impactul rezolutiei a fost diminuat prin faptul ca nu s-a putut conveni asupra definitiei terorismului, unele state musulmane insistand ca militantii palestinieni, de pilda, se afla angajati intr-o lupta pentru libertate, si nu sunt teroristi. Al doilea document cheama la intarirea rolului ONU in privinta conflictelor armate din Africa, tinand seama si de