Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Joaca unor copii ca daună colaterală

Publicat in Dilema Veche, vineri 16 septembrie 2005 ·

Printre alte lucruri care mă ţin aproape de anii copilăriei şi ai adolescenţei este sportul. Aici am în vedere nu atît exerciţiul sportiv, care se poate practica de la tinereţe pînă la vîrste înaintate, ci mersul, uneori, în locuri care au o valoare sentimentală pentru mine - fie că este vorba de terenul de baschet şi cel de handbal/fotbal ale liceului unde am învăţat, fie că sînt terenuri de sport în şcoli unde au făcut carte amici ai mei. Pe aceste terenuri mi-am rupt pingele, am suferit cînd am pierdut şi am fost fericit cînd am cîştigat; am învăţat reguli de conduită sportivă, ce înseamnă să-ţi respecţi adversarul. Am făcut ani buni la un liceu sportiv, după care am schimbat şcoala întrucît m-am mutat la o clasă specială de matematică. Dar şi cînd am schimbat liceul, sportul a rămas un ingredient esenţial al vieţii mele de elev. Nu puţini erau colegii de la speciala de matematică care foloseau recreaţia mare pentru a mai avea o rundă de baschet; carte şi sport consumam cu pîine şi apă. Nu aş fi aşternut aceste rînduri, dacă nu aş fi întîlnit o situaţie cel puţin curioasă, deunăzi. Am mers în curtea liceului meu pentru a "trage la coş" - cum se spune în jargonul baschetbalistic. Nu a fost o surpriză pentru mine că terenurile erau într-o stare precară, dar imaginea a fost de-a dreptul dezolantă; asfaltul plin de denivelări, bălării crescute, iar panourile de baschet într-o stare jalnică. Orice explicaţie ar căuta să furnizeze administratorii liceului, ea nu are cum sta în picioare. Îndemnul de a scrie a fost întărit de un episod mai trist. La un liceu din apropiere am văzut, într-o după-amiază, cum terenul de baschet şi cel de handbal/fotbal - de altfel într-o stare mai bună decît la liceul meu - erau pustii în timp ce numeroşi copii se jucau pe stradă. Mi s-a părut o situaţie de neînţeles. Am întrebat copiii de ce nu joacă pe terenurile din curtea şcolii şi mi-au

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 8 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 6 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 9 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 7 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 6 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 7 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 5 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

După ce a fost respinsă de BEC, Diana Șoșoacă anunță că i-a scris lui Donald Trump. „Alegerile au fost deja fraudate”

HotNews acum 12 ore
Lidera S.O.S. România, eurodeputatul Diana Șoșoacă, a declarat sâmbătă că i-a cerut președintelui american Donald Trump să nu recunoască alegerile prezidențiale din România, deoarece „sistemul democratic a fost distrus” în urma respingerii candidatu

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 9 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Vremea

București
acum

dum.

9°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°