Preturile pe care Banca Nationala a Greciei (NBG) este pregatita sa le plateasca la privatizarea BCR sau CEC vor tine cont de profitabilitatea investitiei pe termen mediu si de interesele actionarilor, a declarat, ieri, la Bucuresti, presedintele bancii elene, Takis Arapoglou.
"Platim cat credem ca are sens pentru actionarii nostri. Daca nu vom castiga nici una dintre cele doua banci scoase la privatizare, intentionam oricum sa crestem organic, pentru ca vrem sa ne dezvoltam pe piata romaneasca. Nu suntem in cursa pentru a plati orice pret", a explicat Arapoglou.
NBG s-a calificat pentru a depune oferte de preluare atat in cazul Bancii Comerciale Romane (BCR), cat si la privatizarea Casei de Economii si Consemnatiuni (CEC).
Presedintele celei mai mari banci din Grecia spune ca ar fi foarte greu de ales intre cele doua institutii de credit, in ipoteza castigarii ambelor licitatii. El a aratat ca strategia bancii priveste un plan de afaceri care sa permita obtinerea de profit pe termen mediu din investitia realizata in Romania. Arapoglou sustine ca in prezent nu exista alternativa de achizitie pe piata romaneasca, dar in cazul unei oportunitati, NBG va avea in vedere si aceasta varianta. El a insistat pe angajamentul bancii elene de a-si extinde activitatea in Romania. Oficialul NBG a afirmat ca banca elena "va intra agresiv" pe piata asigurarilor si cea a brokerajului, fiind interesata totodata si de afacerile din sectorul leasingului. Pentru preluarea BCR mai concureaza Fortis, Banco Comercial Portugues, Banca Intesa, Deutsche Bank AG, Erste Bank AG, Dexia, KBC si BNP Paribas.
Preturile pe care Banca Nationala a Greciei (NBG) este pregatita sa le plateasca la privatizarea BCR sau CEC vor tine cont de profitabilitatea investitiei pe termen mediu si de interesele actionarilor, a declarat, ieri, la Bucuresti, presedintele bancii elene, Takis Arap