O rază din soarele dimineţii a pătruns pe geamul spart şi mîngîie cu drăgălăşenie obrajii a doi copii ce dorm înghesuiţi pe laviţa de lîngă sobă. Lîngă ei, o femeie atîrnă pe marginea laviţei, prinsă între somn şi veghe. Părul despletit îi acoperă faţa, sînii i se zăresc prin camaşa rară, iar pulpele încă fragede se răsfaţă în soarele dimineţii. La capătul celălalt, cu un picior pe pămînt, cu o mînă aruncată peste plapumă, un bărbat voinic sforăie cumplit, vorbeşte din cînd în cînd în somn, ameninţînd şi boscorodind. Raza îl lasă să se lupte cu fantomele gîndurilor lui şi se mută într-un colţ al odăii unde o vacă îşi linge de zor viţelul abia venit pe lume. Într-un alt colţ, o găină cloceşte cele cîteva ouă, iar un cocoş se învîrte şi scormoneşte cu nerăbdare în cele cîteva paie, în mijlocul pămîntului ce se ridică pe alocuri. Cînd în sfîrşit a găsit o furnică, o înghite cu poftă şi-i trage un cucurigu de sparge timpanele tuturor. Femeia se trezeşte speriată, apucă vătraiul din sobă şi aruncă după el bombănind şi blestemînd primăvara ce nu mai vine să le facă vînt odată afară, în curtea grădinii. Apoi se lungeşte din nou în culcuşul cald şi se lasă purtată de amorţeala somnului. Raza îşi face curaj şi se plimbă iarăşi curioasă prin toate ungherele odăii. Trece în grabă peste locul cîinelui şi poposeşte în focul vetrei, unde cîţiva tăciuni mai sfîrîie încă. Deasupra, prinsă în pirostrii, atîrnă o căldare pe care se uscase mămăliga, iar pe fund se mai zăreau ceva urme de lapte sau poate de unt. Fusese Lăsata Secului de Brînză, aşadar ţăranii noştri înfulecaseră de cu seară mămăligă mare cu unt şi ouă, cu ceva smîntînă, şi apoi îşi umpluseră burţile cu lapte fiert. Din vatră trece pe policioară: trei linguri mari de lemn, murdare încă de terci şi aruncate la întîmplare, o tigaie, un cuţit fără teacă, o strachină pe jumătate goală în care înotau mici puncte de grăsime în