Aflat in vizita in Statele Unite ale Americii, presedintele Romaniei, Traian Basescu, a avut o intalnire cu oficiali ai firmei Bechtel, cu care a discutat posibilitatile de continuare a lucrarilor la autostrada Transilvania.
Punctul de vedere exprimat de Basescu este identic cu cel al premierului Calin Popescu Tariceanu, semn ca cei doi au reusit sa se inteleaga, cel putin in privinta acestui subiect, iesind, astfel, din monotonia diferentelor de opinie din ultima vreme.
In cadrul discutiilor avute cu oficialii Bechtel, Basescu i-a asigurat pe acestia ca proiectul autostrazii Transilvania nu va fi abandonat, reluand, practic, argumentatia premierului Tariceanu.
„Proiectul nu va fi abandonat, dar va continua intr-un ritm mai lent, in functie de posibilitatile financiare ale statului roman", a declarat Basescu, adaugand ca „toate resursele vor fi dirijate catre construirea Culoarului 4 Paneuropean". Premierul Tariceanu a reluat si el subiectul, cerand firmei Bechtel sa negocieze „cu bunavointa" aspectele legale, care trebuie stabilite in contract.
Noi acuze la adresa PSD
Asemenea presedintelui PD, Emil Boc, Basescu a acuzat fostul guvern PSD de modul in care a fost incheiat contractul cu Bechtel. „Guvernul s-a pretat la a-si escroca partenerii. Au trecut hotararea prin Guvern, dar nu si anexele cu indicatorii tehnico-economici, iar acest lucru a generat dificultati de plati catre Bechtel si mari dificultati de legalitate", a declarat presedintele.
Fostul ministru al Transporturilor, Miron Mitrea, a raspuns acuzatiilor lui Basescu, afirmand ca platile care au fost facute catre Bechtel anul acesta si anul trecut au fost facute in baza legii aprobate de Parlament, special pentru construirea autostrazii, si ca ace